duminică, mai 19, 2024

Ultima ora

spot_img

Sport

Jandarmii, prezenți la deschiderea anului școlar

Alături de elevi în prima zi de școală nu au fost doar părinții și profesorii ci și reprezentanţii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dolj şi Grupării de Jandarmi Mobile Craiova.

Aceștia au participat la activităţile organizate cu ocazia începerii noului an şcolar 2015 – 2016 la Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti”, Colegiul Naţional „Carol I”, Liceul Pedagogic Craiova, Colegiul Naţional „Ştefan Velovan”, LPS „Petrache Trişcu”, Colegiul Tehnic Energetic şi Şcoala nr. 36, precum şi la instituţiile de învăţământ preuniversitar din localităţile Segarcea, Calafat, Băilești, Bechet şi Filiaşi.

Jandarmii au distribuit materiale informative şi au purtat discuţii cu profesorii, elevii şi părinții, au dat sfaturi preventive și au promovat un comportament civic bazat pe respect reciproc, dezvoltarea comportamentelor non-violente, prevenirea delincvenţei juvenile, prevenirea violenţei în sport dar şi cunoaşterea legislaţiei în domeniul respectării ordinii şi liniştii publice, fiind principalele mesaje transmise celor prezenţi.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Pe parcursul anului şcolar 2015 – 2016, efective din cadrul I.J.J. Dolj şi G.J.Mb. Craiova vor participa la menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică în zona instituţiilor de învăţământ preuniversitar, scopul prezenţei jandarmilor fiind acela de a preveni producerea faptelor de natură să afecteze siguranţa elevilor, cadrelor didactice şi a procesului educativ.

De asemenea, odată cu începerea noului an şcolar, specialiştii celor două unităţi de jandarmi vor desfăşura campanii de informare în rândul elevilor pentru cunoaşterea şi respectarea cadrului legislativ pe anumite domenii de interes.

spot_img
spot_img

Politica