luni, aprilie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Halep, înainte de sferturi la US Open: “Mă aştept la un meci foarte greu”

După ce a trecut cu destule emoţii de Sabine Lisicki în optimile de finală ale turneului de mare şlem US Open, câştigând partida cu scorul de 6-7 (6), 7-5, 6-2, Simona Halep este pregătită pentru duelul de astăzi, din sferturile de finală, unde o va întâlni pe Victoria Azarenka, numărul 20 mondial la acest moment. Acuzând dureri în timpul partidei cu Lisicki, jucătoarea română a clarificat situaţia printr-o declaraţie oferită agenţiei de presă mediafax, precizând că nu este o problemă gravă.

"Nu sunt foarte rău, nu este foarte gravă problema, dar este o mică problemă. Am avut o durere la picior, la muşchiul stâng, iar după aceea am avut crampe la spate şi de-acolo s-a agravat şi la picior. Nu este vorba despre o accidentare, este o problemă cauzată de efortul din teren. Sper să mă recuperez, am o zi liberă şi sper să dau tot ce pot în următorul meci",  a declarat Halep, conform mediafax.ro.

Simona Halep a renunţat la meciul de dublu mixt, alături de Horia Tecău, care urma să aibă loc în cursul serii de luni, împotriva cuplului Martina Hingins/Leander Paes, în sferturile de finală ale probei.

Policlinica Buna Vestire Craiova

"Antrenorul mi-a spus că trebuie să mă opresc. Am avut o discuţie şi amândoi am căzut de acord. Nu e frumos din partea mea, dar Horia a înţeles. Nu e frumos să te retragi nicicând",  a explicat aceasta.

Despre partida din sferturi, cu Azarenka, tenisemna română a spus că se aşteaptă la un meci greu, dar victoria din turul precedent îi oferă un surplus de încredere.

"Îmi dă încredere pentru că chiar dacă nu joci cel mai bun tenis al tău, să câştigi un meci la nivelul acesta este foarte important, îmi dă încredere că pot să stau în teren concentrată şi să lupt pentru fiecare punct, indiferent dacă pierd punctul respectiv sau nu. A fost o partidă foarte bună pentru mine şi sper să mai am partide din astea în care să lupt până la sfârşit cu totul. Mă aştept la un meci foarte greu pentru că ea a început să joace iar foarte bine şi este o jucătoare bună, a fost în top",  a spus Simona. Halep are doar doua întâlniri cu Azarenka la activ, ambele pierdute, în 2012.

Sportiva din Belarus este printre favoritele de la US Open anul acesta, deşi este doar pe locul 20 în ierarhia mondială. Întrebată despre încurajarile primite pe toata durata meciului cu Lisicki, în special de la publicul român din tribune, Simona Halep a afirmat că aceste încurajări nu fac decât să o susţină:  "Întotdeauna mă susţin şi vreau să le mulţumesc pentru asta. Într-adevăr este impresionant că mulţi români vin la meciurile mele cam peste tot unde mă duc, am văzut că terenul a fost plin, mi-a plăcut foarte mult atmosfera şi mă bucur şi mai mult că am putut să câştig că să-i bucur pe românii care au venit, le mulţumesc încă o dată şi aştept bineînţeles următorul tur, pentru că va fi greu".

Luni, a fost ziua cea mai aglomerată la US Open, fiind sărbătoare în Statele Unite, iar tribunele arenei Louis Armstrong au fost arhipline la meciul Halep-Lisicki, cozile de aşteptare la intrare fiind de câteva sute de persoane. Numeroşi români au reuşit, totuşi, să intre şi să ocupe locuri în tribune, încurajând-o pe Simona la fiecare semn de slăbiciune. Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 2, va juca, miercuri, cu Victoria Azarenka din Belarus, locul 20 WTA şi cap de serie numărul 20, în sferurile de finală ale US Open, ultimul turneu de Grand Slam al anului.

Tecău: “Mă aşteptam ca Simona să nu mai continue la dublu mixt” 

Partenerul Simonei Halep din proba de dublu mixt, Horia Tecău, nu este supărat pe decizia jucătoarei de a renunţa în această probă, fiind conştient că proba de simplu este o prioritate pentru ea. "Intrând în această competiţie de mixt ştiam de la început că va fi riscul ca Simona să nu poată continua, pentru că are de jucat simplu. Dacă are un meci de trei seturi în care este foarte solicitată, ştiam că va fi greu să intre după aceea la mixt. Simplul este o prioritate mult mai mare pentru ea, îmi doresc să-şi revină şi să fie pregatită pentru următorul meci, asta-i cel mai important. M-am bucurat să joc alături de ea, am câştigat două meciuri, ne-am distrat, ne-am simţit bine, poate o să mai avem ocazia să jucam şi altă dată. Deocamdată încercăm amândoi să ne recuperăm şi să fim apţi, eu pentru meciul de dublu, ea pentru meciul de simplu", a declarat Tecău corespondentului mediafax la New York.

Politica