duminică, mai 19, 2024

Ultima ora

spot_img

Sport

Claudia Ștef a ocupat locul 24, la Beijing

Mărșăluitoarea craioveană a încheiat, vineri dimineața, cursa de 20 km marș de la Campionatul Mondial de atletism din Beijing în primii 30 de participanți. Atleta de la CSM Craiova s-a clasat pe locul 24, cu un timp de 1 oră, 34 de minute și 51 de secunde, un rezultat ce nu o mulțumește pe deplin, dar nici nu reprezintă un motiv de supărare pentru aceasta. “Nu sunt nici supărată, dar nici mulțumită. A fost o cursă grea, căldura mi-a fost cel mai mare adversar, însă nu m-a doborât. Pentru mine acest concurs a fost linia de start pentru Rio, știu de unde plec, dar mai ales unde vreau sa ajung. Cu siguranță va fi un an foarte greu pentru a-mi realiza visul de a fi în primii 10! Vă mulțumesc pentru toate urările pe care mi le-ați făcut înainte de cursă și vă doresc numai bine!”, a postat Claudia Ștef pe o rețea de socializare. Campionatul Mondial din Beijing s-a încheiat duminică dimineața.

 

spot_img
spot_img

Politica