duminică, aprilie 28, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Vine canicula!

Oltenia intră, de mâine, în cod galben de caniculă şi este posibil ca perioada să se prelungească, iar codurile să se transforme în portocaliu şi chiar roşu

Ieri, a fost o zi călduroasă în Craiova, însă nu s-a intrat în cod galben. Conform meteorologilor vremea caniculară va începe, de astăzi, în ţară şi, de mâine, în toată Oltenia. Astăzi, valul de căldură se va intensifica şi va cuprinde cea mai mare parte a ţării. Temperaturile maxime vor atinge frecvent 35…37 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi în majoritatea regiunilor, exceptând Bucovina, zona litoralului şi cea montană, conform meteoromania.ro. Totodată, mâine, vremea va fi cu adevărat caniculară. Temperaturile maxime vor atinge frecvent 35…38 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi în toată ţara.

Ieri, în Craiova punctele de prim-ajutor erau pregătite pentru oamenii care vor avea nevoie în zilele următoare. Astfel, persoanele care voiau să se răcorească au apelat la fântânile arteziene din centrul oraşului şi nu numai.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Au fost şi persoane care s-au simţit rău şi au apelat la sticle de apă şi s-au odihnit pe bancă, căutând puţină umbră.

În Craiova este o mare problemă privind ştrandurile, neexistând niciun loc amenajat de municipalitate, aşa cum se întâmplă în alte oraşe impotante din ţară. În categoria ştranduri pot fi trecute Valencia, Hanul Doctorului, iar Colosseum, Piscina Sânziana, Plazza Summer şi Roma sunt la nivel de piscine. Tot în apropiere de Craiova mai este şi ştrandul de la Işalniţa.

 

Recomandări  pentru populaţie, în vederea prevenirii incidentelor în timpul perioadelor cu temperaturi extreme:

– evitaţi, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare între orele 11.00- 18.00;

– dacă aveţi aer condiţionat, reglaţi aparatul astfel încât temperatura să fie cu 5 grade mai mică decât temperatura ambientală;

– ventilatoarele nu trebuie folosite dacă temperatura aerului depăşeşte 32 grade Celsius;

– dacă nu aveţi aer condiţionat în locuinţă, la locul de muncă, petreceţi 2-3 ore zilnic în spaţii care beneficiază de aer condiţionat (cinematografe, spaţii publice, magazine);

– purtaţi pălării de soare, haine lejere şi ample, din fibre naturale, de culori deschise;

– pe parcursul zilei faceţi duşuri călduţe, fără a vă şterge de apă;

– beţi zilnic între 1,5 – 2 litri de lichide, fără a aştepta să apară senzaţia de sete. În perioadele de caniculă se recomandă consumul unui pahar de apă (sau echivalentul acestuia) la fiecare 15-20 de minute.

– Nu consumaţi alcool (inclusiv bere sau vin) deoarece acesta favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii;

– evitaţi băuturile cu conţinut ridicat de cofeina (cafea, ceai, cola) sau de zahăr (sucuri răcoritoare carbogazoase) deoarece acestea sunt diuretice;

– consumaţi fructe şi legume proaspete (pepene galben, roşu, prune, castraveţi, roşii) deoarece acestea conţin o mare cantitate de apă;

– o doză de iaurt produce aceeaşi hidratare ca şi un pahar de apă;

– evitaţi activităţile în exterior care necesită un consum mare de energie (sport, grădinărit etc).

– aveţi grijă de persoanele dependente de voi (copii, vârstnici, persoane cu dizabilităţi) oferindu-le, în mod regulat lichide, chiar dacă nu vi le solicită;

– păstraţi contactul permanent cu vecini, rude, cunoştinţe care sunt în vârstă sau cu dizabilităţi, interesându-vă de starea lor de sănătate.

Cum putem să limităm creşterea temperaturii în locuinţe: închideţi ferestrele expuse la soare, trageţi jaluzelele şi/sau draperiile; ţineţi ferestrele închise pe toată perioada, cât temperatura exterioară este superioară celei din locuinţă.

deschideţi ferestrele seara târziu, noaptea şi dimineaţa devreme, provocând curenţi de aer, pe perioada cât temperatura exterioară este inferioară celei din locuinţă; stingeţi sau scădeţi intensitatea luminii artificiale; închideţi orice aparat electro-casnic de care nu aveţi nevoie.

 

Recomandări pentru prevenirea apariţiei de îmbolnăviri în rândul copiilor

 

Pentru sugari si copii mici: realizarea unui ambient cât mai normal, ferit de căldură, umiditate excesivă şi curenţi de aer; sistemul de alimentaţie avut până în acel moment nu trebuie modificat prin introducerea de alimente noi în această perioadă; se va realiza hidratarea corespunzătoare, iar pentru sugari mama va alăpta ori de câte ori sugarul solicită; copilul va fi îmbrăcat lejer, cu hăinuţe din materiale textile vegetale comode, nu va fi scos din casă decât în afara perioadelor caniculare din zi, şi obligatoriu cu căciuliţă  pe cap; copiii vor primi apă plată sau apă cu proprietăţi organoleptice corespunzătoare, ceai foarte slab îndulcit, fructele proaspete şi foarte bine spălate; mamele care alăptează trebuie să se hidrateze corespunzător cu apă plată sau apă cu proprietăţi organoleptice corespunzătoare, ceai slab îndulcit, sucuri naturale de fructe făcute în casă fără adaos de conservanţi. Se va evita, în acelaşi timp, consumul de cafea sau alcool şi vor avea grijă să menţină o  igienă riguroasă a sânului şi, evident, igiena generală la cel mai mic semn de suferinţă al copilului sau mamei, aceştia se vor prezenta la medicul de familie care va decide conduita terapeutică; atenţie deosebită se va acorda condiţiilor de igienă, atât pentru copil, cât şi pentru mamă. Copilul va fi ţinut cu hăinuţe sau scutece curate şi uscate şi mama se va îngriji de igiena riguroasa a pielii acestuia. În acest sens copilul va fi îmbăiat cel puţin o dată pe zi, şi obligatoriu seara la culcare, iar în restul timpului i se va face toaleta locală ori de câte ori este nevoie; copiilor preşcolari li se vor face duşuri cu apă la temperatura camerei.

Pentru copiii aflaţi în tabere: se vor asigura condiţii corespunzătoare de cazare, alimentele trebuie să respecte riguros normele de igienă şi să fie proaspete; se va avea grijă de hidratarea corespunzătoare a copiilor; copiii vor fi supravegheaţi, iar locul de joacă va fi amplasat la umbră, în afara orelor de caniculă având capul protejat de pălăriuţe; scăldatul, acolo unde e cazul, va fi făcut sub absoluta supraveghere a însoţitorului.

Recomandări pentru persoanele vârstnice şi cu afecţiuni cronice: crearea unui ambient care să nu suprasolicite capacitatea de adaptare a organismului, hidratare corespunzătoare cu apă plată sau apă cu proprietăţi organoleptice corespunzătoare, ceai slab îndulcit, sucuri naturale de fructe făcute în casă fără adaos de conservanţi; alimentaţia va  fi predominat din legume şi fructe proaspete; se vor consuma numai alimente proaspete din magazinele care dispun de instalaţii frigorifice funcţionale de păstrare a alimentelor. Se va evita consumul alimentelor uşor perisabile; este interzis consumul de alcool şi cafea în timpul caniculei; se va evita circulaţia în perioadele de vârf ale caniculei, sau dacă este absolut necesar se va folosi îmbrăcăminte uşoară din materiale vegetale, precum şi pălăriuţa de protecţie pe cap; persoanele care suferă de anumite afecţiuni îşi vor continua tratamentul conform indicaţiilor  medicului.

Este foarte util ca în aceste perioade, persoanele cu afecţiuni cronice, cardio-vasculare, hepatice, renale, pulmonare, de circulaţie, mentale sau cu hipertensiune să consulte medicul curant în vederea adaptării schemei terapeutice la condiţiile existente; menţinerea cu rigurozitate a igienei personale, efectuarea a câte 3–4 duşuri pe zi.

 

PUNCTE DE PRIM-AJUTOR TEMPORARE – SPAŢII PUBLICE –asigurate de Primaria Craiova cu personal medical din cabinetele medicale scolare;

1.       Prefectura Dolj – Consiliul Judeţean (sala video) –

2.       Primăria Craiova – Palace str. Al.I.Cuza nr. 1-

3.    Piaţa Centrală – punct sanitar –

4.    Asistenţă Socială – Cart.Lăpuş

5.    Asistenţă Socială – Cart.Craioviţa

PUNCTE DE PRIM-AJUTOR PERMANENTE

1.           Craiova, str. Olteţ, nr.5- cabinete medici de familie

2.           Craiova, str. Vlad Ţepeş, nr.2- cabinete medici de familie

3.           Craiova, str. Siretului, nr.13- cabinete medici de familie

4.           Craiova, str. Cocoş, nr.8- cabinete medici de familie

5.           Craiova, str. Nicolae Titulescu, nr.44- cabinete medici de familie

6.           Craiova, str. Prelungirea Horia, nr.2- cabinete medici de familie

7.           Craiova, str. Brazda lui Novac, bl. 56, parter- cabinete medici de familie

8.           Craiova, str. Calea Bucureşti, bl. N1b, parter- cabinete medici de familie

9.           Craiova, str. Dr. M. Cănciulescu, bl. I39, parter- cabinete medici de familie

10.       Craiova, str. Lăpuş, bl. F11, parter- cabinete medici de familie

11.       Craiova, str. Rovine, bl. G28, parter- cabinete medici de familie

12.       Craiova, str. Valea Roşie, bl. 6vechi, parter- cabinete medici de familie

13.       Craiova, Craioviţa Nouă, str. Magnoliei, bl. 160G, parter- cabinete medici de familie

14.       Craiova, Micropoliclinică Craioviţa Nouă- cabinete medici de familie

15.       Craiova, Cernele, str. C. Gherghina, nr.62- cabinete medici de familie

 

PUNCTE DE PRIM-AJUTOR TEMPORARE – SPAŢII PUBLICE– asigurate de Primaria Baileşti cu personal medical din cabinetele medicale şcolare;

1 Cabinet medical şcolar Liceul Tehnologic Ştefan Anghel – str. Victoriei, nn. 173

2 Casa de Cultura Amza Pellea – str. Lt. Becherescu, nr. 14 ;

3 Piaţa – str. Tăbăcari, nr.22

PUNCTE DE PRIM-AJUTOR PERMANENTE

1. Băileşti, str. Gen. Ghenescu, nr. 2 – cabinete medici de familie

2. Băileşti, str. Victoriei, nr. 206 – cabinete medici de familie

3. Spitalul Municipal Băileşti

 

CALAFAT

PUNCTE DE PRIM-AJUTOR TEMPORARE – SPAŢII PUBLICE – asigurate de Primaria Calafat cu personal medical din cabinetele medicale scolare;

1.  Casa de Cultură Calafat- asigurat de Primăria Calafat 

PUNCTE DE PRIM-AJUTOR PERMANENTE

1. Calafat, str. Traian, nr. 5 – cabinete medici de familie

2. Calafat, str. T. Vladimirescu, bl. I6 – cabinete medici de familie

3. Calafat – Basarabi – cabinete medici de familie

4. Calafat- Ciupercenii Vechi, str. Dorobanţi, nr. 13 – cabinete medici de familie

5. Spitalul Municipal Calafat

 

FILIAŞI

PUNCTE DE PRIM-AJUTOR TEMPORARE – SPAŢII PUBLICE – asigurate de Primăria Filiaşi cu personal medical din cabinetele medicale şcolare

1. Casa de Cultură – asigurat de Primăria Filiaşi

PUNCTE DE PRIM-AJUTOR PERMANENTE

1. Filiaşi, str. T. Vladimirescu, nr.2- cabinete medici de familie

2. Spitalul Orăşenesc Filiaşi

 

SEGARCEA

PUNCTE DE PRIM-AJUTOR PERMANENTE

1.Segarcea, str. Unirii, nr.50 – cabinete medici de familie

2.Spitalul Orăşenesc Segarcea

 

DĂBULENI

PUNCTE DE PRIM-AJUTOR PERMANENTE

1. Dăbuleni, – cabinete medici de familie

1.  Spitalul Orăşenesc „Aşezămintele Brâncoveneşti” Dăbuleni

 

În mediul rural,  PRIMUL AJUTOR se asigură de către cabinetele medicilor de familie şi farmacii.

 

Politica