duminică, mai 5, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Muguruza o ajută pe Halep să rămână pe locul 3

Jucătoarea daneză Caroline Wozniacki, locul 5 WTA şi cap de serie numărul 5, a fost învinsă, luni, cu scorul de 6-4, 6-4, în optimile de finală ale turneului de la Wimbledon, de spaniola Garbine Muguruza, locul 20 WTA şi favorită 20, rezultat în urma căruia Simona Halep va rămâne pe locul 3 WTA.

După ce a pierdut în turul I al competiţiei londoneze, Halep putea coborî până pe locul 6 WTA, în funcţie de rezultatele înregistrate de Petra Kvitova, Caroline Wozniacki şi Lucie Safarova. Însă aceste jucătoare au părăsit şi ele turneul înainte de a acumula numărul de puncte necesar pentru a o depăşi pe româncă în ierarhia WTA. Astfel, Halep va fi pe locul 3 WTA şi în clasamentul care va fi dat publicităţii lunea viitoare, după încheierea Grand Slam-ului din capitala Marii Britanii. Meciul dintre Wozniacki şi Muguruza a durat o oră şi 31 de minute.

Muguruza va juca în sferturile de finală cu sportiva elveţiană Timea Bacsinszky, 15 WTA şi a 15-a favorită, care a trecut în optimi de Monica Niculescu, locul 48 WTA, scor 1-6, 7-5, 6-2.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica