vineri, mai 17, 2024

Ultima ora

spot_img

Sport

Lucian Săuleanu: Se reia tradiţia acordării premiului „Avram Iancu”

Acum în vremuri de mentalitate turbure, când morala publică aproape este dispărută, iar societatea este într-un dezechilibru inexplicabil, Baroul Dolj face o nouă operă de un înțeles cu totul superior.”

Acesta a fost motto-ul de vineri, la împlinirea celor 150 de ani de la înființarea Baroului Dolj și, totodată, a Zilei Avocatului Român. Cuvintele îi aparțin lui Dem. D. Stoenescu, Decanul Baroului Dolj între anii 1921-1934. Sigur că, transpuse în realitatea de astăzi, acestea sunt încă valabile, chiar și după 90 de ani de la rostirea lor.

Un secol și jumătate de existență de Avocatură în Oltenia a fost sărbătorit, vineri, odată cu Ziua Avocatului Român, în Sala Albastră a Universității din Craiova în prezența a mai multor personalități marcante din domeniul juridic, cât și din rândul autorităților locale. Lucian Bernd Săuleanu, decanul Baroului Dolj a fost cel care a deschis prelegerile, iar la pupitru au mai fost invitați av.dr. Gheroghe Florea, președintele UNBR, Lia Olguța Vasilescu, primarul municipiului Craiova, jud. Ionel Grigore, purtător de cuvânt al Curții de Apel Craiova, prof. univ. dr. Cercel Sevastian, decanul Facultății de Drept al Universității din Craiova, prof. univ.dr. Gheorghe Bică, prorectorul Universității “Spiru Haret” Craiova, dar și preșesintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa. Totodată, în sala Universității au fost prezenți și alți decani ai barourilor de avocatură din Oltenia, dar și avocați ce fac parte din Baroul Dolj.

Policlinica Buna Vestire Craiova

“Dacă în decembrie 1964 a fost publicată legea specială privitoare la profesia de avocat, barourile efectiv au fost înființate în 1865. Primele tablouri ale avocaților fiind publicate în Monitorul Oficial în luna martie. Așadar, este un prilej bun de a ne aduce aminte de lucrurile frumoase care ne unesc, iar nu de cele care ne despart și anume profesia de jurist. Dorim să realizăm, pe această cale, o comunicare între profesiile liberare pentru că, în sală, sunt prezenți reprezentanții tuturor profesiilor juridice cărora, pe această cale, le mulțumesc încă o dată”, a declarat Lucian Bernd Săuleanu, decanul Baroului Dolj.

Totodată, decanul Baroului Dolj a afirmat faptul că locația aleasă, Universitatea din Craiova, nu a fost una întâmplătoarea. Timp de 60 de ani, clădirea Universității a servit drept sediu al Baroului Dolj.

“Locația aleasă nu este una întâmplătoare. Chiar dacă acum este sediul Universității, această clădire, a fost Palatul Justiției și a fost sediul Baroului Dolj timp de 60 de ani. Deci, cu alte cuvinte este și un mod de a ne întoarce în timp, într-un mod metaforic și de a încerca, în felul acesta, să construim un viitor al nostru, al juriștilor de pe alte premize”, a adăugat Lucian Bernd Săuleanu.

Decanul Baroului Dolj, Lucian Bernd Săuleanu a mai afirmat faptul că se dorește, prin acest eveniment, sublinierea tradiției avocatului. Totodată, acesta a mai vorbit și despre nevoia de de a întări comunitatea locală juridică.

“Este clar că Baroul Dolj, de-a lungul timpului, a făcut această probă, s-a implicat într-o serie de acțiuni. Baroul Dolj, pe lângă apărarea intereselor profesiei și a avocaților s-a implicat totodată ferm și în activitățile comunității locale și a încercat să întărească această comunicare interprofesională pentru că, repet, Baroul Dolj a avut tot timpul inițiative în acest sens. Aş vrea doar să amintesc, evident, din perioada interbelică, câteva aspecte care dovedesc puternica instituţie a Baroului. Acestea sunt, de altfel, evidenţiate şi în cele două Istorii pe care astăzi avem plăcerea de a le lansa. (…) Aș vrea să punctez că în perioada interbelică Baroul Dolj edita trei reviste și reuşise să cumpere o clădire la Călimăneşti, unde a făcut vila Themis sau că a construit o pinacotecă fără margini, de o valoare foarte mare, care acum a beneficiat şi de o restaurare pe măsură. Pe de altă parte a oferit premii, premiul “Avram Iancu”, a cărui tradiţie se va relua din acest an. A constituit o bibliotecă fără margini, cu exemplare rare. Spun acest lucru pentru că numai dacă amintesc faptul că în 1926 a fost cumpărată biblioteca renumitului profesor Dimitrie Alexandresco este suficient să ne face o imagine despre modul în care avocaţii gândeau şi atunci şi acum. Important este că aceste tradiţii au fost menţinute, continuate – şi doar vreau să fac referire la ultimii trei decani, Mihail Neagoe, Anton Pleşea şi Ion Turculeanu. Toți decanii, într-o măsură mai mică sau mai mare, au reclădit această instituţie şi merită, totuși, să aduc aminte ultimele două decanate ale domnului Ion Turculeanu, când toate aspectele la care am făcut referire au fost preluate şi continuate, unele fiind pe punctul de a le finaliza. Vă dau exemplu biblioteca pe care în toamnă sperăm să o finalizăm”, a mai spus Lucian Bernd Săuleanu, decanul Baroului Dolj.

Av. dr. Gheorghe Florea, președinte UNBR, a adus cuvinte omagiatoare pentru cei ce slujesc în numele legii și, totodată, a menționat faptul că vremurile în care trăim sunt vremuri în care este nevoie să ne preocupăm de mentorat și dezvoltarea avocaților tineri.

“Este o realitate a vremurilor în care trăim că numeroși avocați, studenți care nu și-au dorit cu tot dinadinsul să urmeze Facultatea de Drept pentru a-și maximaliza viitorul, ci pentru că au nutrit speranța că binele social derivat din provocarea intelectuală a unei profesii nobile, cu tradiție, este cea care nu-i va descuraja și de a fi dezamăgiți în final”, a declarat av. dr. Gheorghe Florea, președinte UNBR.

Totodată, acesta a mai afirmat că este nevoie mai mult ca oricând ca provocările intelectuale ale epocii pe care le trăim să poată să fie rezolvate prin conlucrarea dintre barouri și comunitățile locale prin autoritățile publice locale. Rostul avocaților este de a făuri și a dăinui și instituții publice și instituții private.

 

Diplomă de excelență pentru Baroul Dolj, din partea UNBR

Președintele UNBR i-a înmânat decanului Baroului Dolj, Lucian Bernd Săuleanu, o diplomă de excelență conferită de către corpul de avocați din România, Baroului Dolj, cu prilejul aniversării a 150 de ani de avocatură în Oltenia, pentru realizările obținute în activitatea de organizare a profesiei de avocat și pentru perfecționarea avocaților înscriși în barou. Acesta a transmis membrilor Baroului Dolj multă putere și sănătate, multă forță de a face bine pentru altul, de a fi dedicat în conducerea profesiei “fără de care nu o să reușim să izbândim, să rezistăm”.

„Vă doresc succes și vă mulțumesc pentru ocazia pe care mi-ați oferit-o mie, și prin mine întregului corp al avocaților din România care are în Baroul Dolj, în dumneavoastră (n.r. Lucian Săuleanu), în domnul vicepreşedinte Turculeanu, garanţia că acesta se va dezvolta pentru binele avocaturii din Dolj și avocaturii din barourile învecinate. În Oltenia avem şi avocaţi foarte buni fotbalişti, avocaţi actori, avocați foarte buni artiști, foarte buni scriitori, şi o avocată de excepţie, doamna Bianca Predescu, care răscoleşte cu atât de multă tenacitate în istoria pe care o rebrănduieşte spre binele nostru, al tuturor. Succes!”, a adăugat av.dr. Gheorghe Florea.

 

Baroul Dolj, prima instituție implicată în proiectul CCCE 2021

Primarul Băniei, Lia Olguța Vasilescu, a ținut să mulțumească în mod special Baroului Dolj pentru că a fost prima instituție care a dorit să se implice în Proiectul Craiova Capitală Culturală Europeană 2021. Totodată, edilul a mulțumit avocaților care au ajutat pro bono Primăria în diferitele procese și a făcut un apel către Gheorghe Florea, președinte UNBR în vederea inițierii unei legi care să permită instituțiilor publice să angajeze avocați specializați pentru a se apăra în instanță.

“Domnule decan, permiteți-mi să vă mulțumesc pentru invitația la acest eveniment. Vreau să vă mulțumesc și dumneavoastră și domnului Turculeanu pentru sprijinul pe care l-ați acordat pentru Craiova Capitală Culturală Europeană. Ați fost prima breaslă care ați venit alături de noi în această competiție și, nu doar cu ajutor pro bono în ceea ce înseamnă consultația juridică, dar și în ceea ce privește umplerea sălilor de spectacole pentru că sunteți breasla care, până acum, a reușit, de cele mai multe ori, să rechiziționeze sălile noastre de spectacol. De asemenea, aș vrea să mulțumesc și avocaților care au fost alături de noi în toate procesele pe care primăria le-a avut. Au fost alături de noi pro bono pentru că, din păcate, legislaţia nu ne permite ca atunci când avem nevoie de avocaţi specializaţi să putem să îi angajăm. Poate, domnule Florea, vă gândiți și la acest lucru pentru că sunt foarte mulți avocați în Parlamentul României care sunt convinsă că vă pot susține. Este inadmisibil ca atunci când ai nevoie de servicii de consultanță a unor avocați foarte buni specializați pe anumite domenii să nu poți să folosești și să mergi să aperi instituția cu juriști. Desigur, sunt foarte buni, dar nu sunt specializați pe diferitele conflicte pe care le avem și există riscul, de foarte multe ori, ca instituțiile să piardă mai mulți bani în procese decât ar putea să plătească pentru astfel de servicii”, a declarat Lia Olguța Vasilescu, primarul municipiului Craiova.

Prof. univ. dr. Cercel Sevastian, decanul Facultății de Drept al Universității din Craiova a transmis, la rândul său, un mesaj de sănătate și mult succes și l-a felicitat pe decanul Baroului Dolj pentru organizarea festivității.

“150 de ani de avocatură în Oltenia. Moment de bilanț și de bucurie pentru toată suflarea de avocatură din țară. Sunt onorat să răspund invitației dumneavoastră de a fi alături la ceas aniversar. Dați-mi voie să aduc un mesaj de felicitări, sănătate și succes din partea conducerii Facultății de Drept a Universității din Craiova. Nu este puțin lucru să reușești să organizezi o astfel de festivitate. Îl felicit pe decanul Baroului Dolj, domnul Lucian Săuleanu și îl felicit pentru inițiativa și pentru continuarea unei, deja, tradiții de a organiza astfel de manifestări”, prof. univ. dr. Cercel Sevastian, decanul Facultății de Drept al Universității din Craiova.

Prorectorul Universității “Spiru Haret” din Craiova a afirmat că este onorat să participe la eveniment și a spus despre avocați că sunt acele persoane care sunt permanent alături de suferința cetățeanului care își caută dreptatea în justiție, indiferent de oră sau timp.

“Mă simt deosebit de onorat pentru că astăzi am ocazia să particip la acest eveniment deosebit organizat de un corp profesional de elită, corpul avocaților din județul Dolj, pentru a marca Ziua Avocatului Român și 150 de ani de avocatură în regiunea Oltenia. În acest sens, domnule Săuleanu vă mulțumesc și vă asigur de întreaga mea considerație. De fapt, avocații au fost totdeauna prietenii mei, prietenii instituțiilor pentru care am lucrat. Avocații sunt permanent alături de suferința cetățeanului care își caută dreptatea în justiție. Indiferent de oră sau de timp, avocații sunt cei care susțin cetățeanul în încercarea de a-și căuta dreptatea în instituțiile justiției din România”, a mărturisit Gheorghe Bică, prorectorul Universității “Spiru Haret” din Craiova

 

Baroul Dolj, un nume sonor”

Ion Prioteasa, președintele Consiliului Județean Dolj a vorbit despre bogata istorie a Baroului Dolj și de numele sonor clădit în timp prin responsabilitatea, implicarea și profesionalismul celor care au îmbrățișat misiunea de avocat.

“Sunt onorat să mă aflu astăzi alături de dumneavoastră cu ocazia unei manifestări cu totul speciale. Un moment al dublei sărbători prin care aniversăm împreună profesia avocaturii în România, dar și tradiția ei seculară în Oltenia. Baroul Dolj are o bogată istorie și un nume sonor clădit în timp prin responsabilitatea, implicarea și profesionalismul celor care au îmbrățișat această nobilă misiune. Îndelungata perioadă de activitate a însemnat pentru instituția dumneavoastră și o continuă evoluție conducând la definirea profilului său european în prezent. Doresc să salut faptul că Baroul doljean rămâne un actor cu un aport notabil la viața comunității care îndeplinește și un important rol social așa cum a procedat în permanență, încă de la înființare. Îmi exprim convingerea că reputația de care se bucură Baroul Dolj va fi dusă mai departe de nou alesul decan, Lucian Săuleanu, căruia îi urez mult succes în această onorantă misiune și îl asigur de întreaga mea apreciere”, a declarat Ion Prioteasa, președintele Consiliului Județean Dolj.

Av. Bianca Predescu a prezentat volumul scris de George Mil. Demetrescu, “Istoria Baroului Dolj de la 1864-1928”, reeditată. Aceasta a afirmat și faptul că Baroul Dolj este unul dintre primele din țară prin tot ceea ce a creat în timp. Bianca Predescu și-a încheiat discursul prin a ura tuturor sănătate și succes le-a transmis magistraților, cât și avocaților că trebuie să fie uniți pentru că justiția se realizează prin ei, zi de zi.

”Şi, după anii 90, prin modul în care ultimii trei decani care şi-au încetat mandatul și anume Mihail Neagoe, Anton Pleşea şi, cu deosebire, domnul decan Turculeanu, au înţeles să reînvie spiritul avocaturii doljene din perioada interbelică, a devenit vie şi istoria Baroului Dolj, scrisă de George Demetrescu-Miulescu, ce cuprinde tot ceea ce s-a întâmplat. Ne arată nu doar ce a fost atunci prin documente, dar şi spiritul vremurilor pentru avocatură, pentru societate în general, până în 1928, astfel încât reeditarea cărţii a devenit necesară. Le mulţumesc din tot sufletul şi în mod deosebit celor trei decani amintiți după cum îi mulțumesc în egală măsură domnului decan în funcție, Lucian Săuleanu, pentru demersul său ca această carte să fie prezentată pentru prima dată în cadrul Congresului Avocaţilor de anul acesta, aidoma cum se întâmpla pe timpuri și, a doua oară, așa cum se cuvine, craiovenilor. Lucrurile se repetă, se repetă astăzi. Istoria este în forme diferite şi, în esenţă, aceeaşi. Se repetă pentru că Baroul Dolj este alături de tot ceea ce înseamnă cultura craioveană. Le urez tuturor sănătate și succes în mod deosebit și să fim alături atât magistrați, cât și avocați, căci justiția se realizează prin noi, zi de zi”, a transmis av. Bianca Predescu.

În final, Lucian Bernd Săuleanu, decanul Barului Dolj a spus câtva cuvinte despre ce-a de-a doua lucrare, “Istoria Baroului Dolj în documente 1911-1957”, lucrare realizată de cercetătorul în cadrul Insitutului Nicolăescu-Plopșor din Craiova, Șerban Pătrașcu.

“Este meritul pe de-o parte că a lucrat efectiv la redactarea celor două documente, dar al doilea mare merit este acela că toate documentele prezente au fost donate. Dânsul, avându-le în posesie, a înțeles că locul acestora de păstrare este la sediul Baroului Dolj. Este o arhivă de la fostul bibliotecar și secretar, Mihail Puțureanu, din perioada interbelică care a realizat un studiu pentru perioada ulterioară anului 1928”.

Evenimentul marcării a 150 de ani de la înființarea Baroului Dolj, cât și a Zilei Avocatului Român s-a încheiat cu o prezentare de tablou “Peisaj, casele N. Popp” (Cristi Volcinschi), în care a fost prezentat sediul Baroului Dolj în perioada 1956-1995.

 

 

 

Politica