duminică, mai 5, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Meritocraţie în social-democraţie….

Milionarul Alin Udrişte moşteneşte şi manageriază o avere colosală, după ce tatăl său, omul de afaceri Ion Udrişte, prieten bun cu fostul primar al Severinului , Constantin Dinu, şi cu ministrul Agriculturii de la acea vreme , Petre Daea dar şi cu alţi pesedişti cu greutate, a decedat într-un cumplit accident rutier. În urma unui simulacru de alegeri libere în partid, tânărul bogătaş a ajuns şef la Organizaţia de Tineret a Partidului Social Democrat din Drobeta-Turnu Severin. Căci, nu-i aşa, banii vorbesc!

Politica se face cu bani iar funcţiile importante în partide nu sunt pentru sărăntoci! Tânărul milionar Alin Udrişte este noul preşedinte la Organizaţia municipală a Tineretului Social-Democrat Drobeta-Turnu Severin, în urma ,,alegerilor” care au avut loc, marţi seara, la sediul PSD Mehedinţi. Alin Udrişte este fiul lui Ion Udrişte, unul dintre cei mai importanţi oameni de afaceri din Mehedinţi, decedat în urmă cu câţiva ani într-un cumplit accident rutier. Udrişte junior moşteneşte după tatăl său cea mai tare fabrică de pâine şi produse de panificaţie din judeţ, o firmă de construcţii şi alte afaceri , pe care le manageriază împreună cu fratele său. De remarcat că mama lor, Michaella Udrişte a reuşit să se menţină veşnic pe postul de inspector şcolar de engleză şi franceză , indiferent de partidele care s-au perindat la putere. Tinerii social-democraţi au ales, marţi, noul preşedinte al organizaţiei TSD Drobeta-Turnu Severin în persoana lui Alin Udrişte, un politician cu experienţă, care a reuşit să-i convingă pe tinerii lui colegi să-i acorde votul de încredere.„În noua conducere a TSD Drobeta-Turnu Severin sunt tineri cu experienţă în politică şi am toată încrederea că vor duce mai departe activitatea politică şi socială a organizaţiei”, a declarat Florin Stănică, preşedintele executiv al organizaţiei TSD Mehedinţi.La eveniment a fost prezent şi preşedintele organizaţiei PSD Drobeta-Turnu Severin, Marius Screciu, un politician care s-a format tocmai în organizaţia tinerilor social-democraţi, şi care se bucură de sprijinul acestora, dar şi preşedintele interimar al TSD Mehedinţi, Bogdan Simcea.„Pentru tineri este important să se implice în politică, organizaţia de tineret este un punct de plecare, de la tineret am plecat şi eu în 2001. Dacă le place politica, dacă vor să se implice pot să ajungă la funcţiile cele mai importante. Pentru noi, seniorii, organizaţia de tineret este importantă pentru că în campaniile electorale, dar şi în alte activităţi este arma noastră principală. Fiind tineri, vioi, dornici de muncă sunt cei care se implică cel mai mult, evident, cu controlul şi sprijinul nostru, al celor care activăm la seniori”, a declarat Marius Screciu.„Încercăm să ajutăm tinerii din Drobeta-Turnu Severin şi judeţul Mehedinţi şi să-i implicăm în cât mai multe proiecte atât politice cât şi sociale”, a spus Bogdan Eduard Simcea, preşedintele interimar TSD Mehedinţi.

Tinerii social-democraţi, alături de Marius Screciu

Policlinica Buna Vestire Craiova

Cu un an înainte de alegerile din 2016, misiunea lui Alin Udrişte nu este una deloc uşoară. Organizaţia de tineret este hotărâtă, însă, să-i acorde tot sprijinul lui Marius Screciu, în campania electorală pentru funcţia de primar al Severinului.„Ne propunem să dezvoltăm aripa tânără a Partidului Social Democrat de la Drobeta-Turnu Severin şi să aducem alături de noi cât mai mulţi tineri. Tineretul social-democrat chiar înseamnă o forţă în Mehedinţi, aşa cum am demonstrat şi în campaniile trecute, dar şi atunci când am organizat marşul de tineret înainte de alegerile prezidenţiale. Obiectivul principal este ca Marius Screciu să câştige următoarele alegeri, adică se devină primarul Severinului”, a declarat, la finele alegerilor, Alin Udrişte.Pentru tinerii care doresc să se implice în politică, consilierul local Marius Screciu îi sfătuieşte să fie loiali partidului în care se înscriu şi corecţi cu electoratul:„În primul rând să fie loiali acelui partid, eu ţin foarte mult la acest aspect, vedem astăzi cum unii migrează de la un partid la altul, eu am intrat în 2000 în PSD, sunt 15 ani de atunci şi chiar dacă am avut oferte să plec la alte formaţiuni politice nu am plecat. Îi sfătuiesc să fie corecţi cu ei însuşi în primul rând, dar şi cu electoratul, să fie serioşi pentru că astăzi este greu să mimezi politica, să mimezi sprijinul pentru cei care îţi dau votul” a spus Marius Screciu.

 

Politica