duminică, mai 5, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Agenția Națională pentru Achiziții Publice – O nouă instituție înființată de Guvern

Guvernul României a decis în ședința de astăzi înființarea Agenției Naționale pentru Achiziții Publice, care va prelua atribuțiile, activitățile, posturile și personalul Autorității Naționale pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice (ANRMAP), Unității pentru Coordonarea și Verificarea Achizițiilor Publice (UCVAP), dar și ale compartimentelor de verificare a achizițiilor publice din cadrul direcțiilor regionale ale finanțelor publice, se arată într-un comunicat publicat de Ministerul Finanțelor Publice.

„România s-a angajat în fața Comisiei Europene să finalizeze până la sfârșitul lunii iunie a.c. Strategia națională în domeniul achizițiilor publice, care va asigura reforma în acest domeniu. Această reformă reprezintă o condiționalitate ex-ante pentru a accesa fondurile europene alocate României in perioada 2014 – 2020. De asemenea, tot până la sfârșitul lunii iunie a.c., trebuie să finalizăm proiectele de acte normative pentru a transpune începând cu ianuarie 2016 în legislația națională directivele europene în materie”, a declarat ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici.

Decizia de a înființa Agenția Națională pentru Achiziții Publice în subordinea Ministerului Finanțelor Publice răspunde priorităților asumate în cadrul Programului de Guvernare, iar reforma cadrului instituțional a fost inițiată în contextul elaborării Strategiei naționale în domeniul achizițiilor publice.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Conform actului normativ aprobat astăzi de Guvernul României, Agenția Națională pentru Achiziții Publice va avea ca atribuții elaborarea și implementarea Strategiei naționale în domeniul achizițiilor publice, în conformitate cu obligațiile asumate de Guvernul României și de Uniunea Europeană, elaborarea politicilor și a legislației în domeniul achizițiilor publice, în conformitate cu legislația europeană și asigurarea interpretărilor unitare în domeniu, pentru care are drept de inițiativa legislativă, consilierea metodologică a autorităților contractante în procesul de atribuire a contractelor de achiziție publică și de concesiune, cu rol de suport operațional în aplicarea corectă a legislației în acest domeniu, controlul modului de atribuire a contractelor de achiziție publică și de concesiune de lucrări publice și de servicii, monitorizarea și supervizarea funcționării sistemului de achiziții publice în România, inițierea și susținerea politicilor și acțiunilor de instruire a personalului implicat în activități specifice achizițiilor publice.

„Principalele obiective ale Agenției Naționale pentru Achiziții Publice sunt formularea la nivel de concepție, promovarea și implementarea politicii în domeniul achizițiilor publice, stabilirea și implementarea sistemului de verificare și control a aplicării unitare a dispozițiilor legale și procedurale în domeniul achizițiilor publice, precum și monitorizarea funcționării eficiente a sistemului de achiziții publice”, se arată în comunicat.

Ministrul Finanțelor Publice va asigura  coordonarea activității ANRMAP, UCVAP și a compartimentelor de verificare a achizițiilor publice din cadrul direcțiilor regionale ale finanțelor publice până la data intrării în vigoare a hotărârii de Guvern care va reglementa organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Achiziții Publice.

Politica