sâmbătă, mai 4, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Președintele CJ Dolj: „9 Mai nu este doar o zi a celebrării, ci și a reculegerii și a omagiului”

„Manifestarea solemnă de astăzi ne prilejuiește evocarea unei pagini glorioase din trecut, care ne vorbește despre curaj și demnitate națională, despre devotament și responsabilitate. 9 Mai nu este doar o zi a celebrării, ci și a reculegerii și a omagiului adus tuturor celor care și-au pus propriile destine și vieți în slujba unui deziderat secular al neamului românesc, mergând până la sacrificiul suprem.

Suntem datori să ne amintim că idealul de neatârnare a răsunat deopotrivă în vocile iluștrilor oameni de stat ai vremii și în tunetul canonadei de la Calafat, în zorii Războiului de Independență.

Privim către trecut pentru a reflecta asupra prezentului și viitorului, asupra drumului pe care l-am parcurs, ca neam. Cuvintele lui Mihail Kogălniceanu reverberează la fel de puternic ca în urmă cu 138 de ani, purtând peste timp un imperativ național: «Trebuie să dovedim că suntem națiune vie, trebuie să dovedim că avem conștiința misiunii noastre.»

Policlinica Buna Vestire Craiova

          România, suverană și unitară, își împletește acum sărbătoarea independenței cu Ziua Europei, aniversare a marii familii în care ne-am dobândit locul de drept. Celebrăm împlinirea a 65 de ani de la Declarația Schuman în calitate de membri cu drepturi depline ai Uniunii Europene. Marcăm șapte decenii de la victoria Coaliției Națiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial, fiind astăzi parteneri de încredere în eforturile de apărare a drepturilor și libertăților democratice, de garantare a păcii și stabilității internaționale.

          În calitate de președinte al Consiliului Județean, doresc să adresez tuturor locuitorilor Doljului și ai Craiovei, cu prilejul zilei de 9 Mai, sincere urări de sănătate, prosperitate și împliniri, alături de un călduros «La mulți ani!»“   

Politica