vineri, mai 17, 2024

Ultima ora

spot_img

Sport

Captură de ţigări contrafăcute

Aproape 70 de kilograme de tutun şi peste 2.200 de ţigarete au fost ridicate de poliţiştii olteni în urma unei percheziţii efectuate la locuinţa unui bărbat în vârstă de 51 ani din Balş. 
Percheziţia a fost efectuată, ieri, de poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, cu sprijinul celor din cadrul Poliţiei oraşului Balş, au efectuat o percheziţie domiciliară, în oraşul Balş.
 
„ Percheziţia s-a desfăşurat într-un dosar aflat în instrumentarea Poliţiei oraşului Balş, în care se efectuează cercetări pentru comiterea unor infracţiuni prevăzute de Codul fiscal. În urma efectuării percheziţiei, bărbatul, în vârstă de 51 ani, din localitate, a fost condus la sediul Poliţiei oraşului Balş, pentru audieri. Acesta este bănuit că, în perioada 2013 – 2014, ar fi comercializat, prin intermediul unei societăţi comerciale pe care o administrează, tutun mărunţit, tratat. La percheziţii, au fost găsite şi ridicate, în vederea probării activităţii infracţionale, 2.247 bucăţi ţigarete,  67,24 kg foi tutun vrac, 35.600 filtre plus foiţă pentru ţigarete,  145,5 litri alcool netimbrat,  precum şi un pistol cu gaze, un pistol cu aer comprimat şi o puşcă cu aer comprimat, deţinute fără documente legale”, a declarat Claudia Radu, purtător de cuvânt IPJ Olt.
 
Poliţiştii continuă cercetările  pentru documentarea întregii activităţi infracţionale.

Politica