sâmbătă, mai 18, 2024

Ultima ora

spot_img

Sport

Trei handbaliste de la SCM Craiova, convocate la lotul naţional

Evoluţiile foarte bune ale handbalistelor de la SCM Craiova l-au determinat pe selecţionerul României să cheme la naţională trei sportive de la clubul municipalităţii. Portarii Mirela Paşca şi Ionica Munteanu, dar şi extrema dreapta Aneta Pârvuţ au intrat în vizorul lui Tadici şi se vor pregăti pentru a-l convinge pe selecţioner că merită să facă parte din lotul restrâns, care va face deplasarea la Campionatul European din Ungaria şi Croaţia.
Gheorghe Tadici aconvocat un lot de 28 de jucătoare pentru a pregăti competiţia care se va desfăşura între 7 şi 21 decembrie.
Unul dintre antrenorii de la SCM Craiova, Gheorghe Sbora, a fost foarte bucuros că echipadin Bănie a atras atenţia selecţionerului Gheorghe Tadici.

Cele trei jucătoare convocate reprezintă o confirmare al bunului mers al echipei în acest tur de campionat. Pentru noi este o mândrie şi sper să aibă evoluţii cât mai bune în pregătire. Mi-aş dori ca toate cele trei să ajungă la turneul final, însă totul depinde de selecţioner. Acesta are o strategie şi ştie de ce jucătoare va avea nevoie acolo.
A afirmat Gheorghe Sbora, pentru Ediţie Specială

Tehnicianul craiovean este optimist în privinţa parcursului echipei naţionale la Campionatul European, chiar dacă adversarele vor fi foarte puternice.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Vom întâlni două formaţii cu caracteristici asemănătoare cu ale noastre, mă refer la Danemarca şi la Norvegia. Dacă vom obţine un rezultat bun cu una dintre ele cred că va fi bine, pentru că nu vom avea probleme cu Ucraina.
A mai spus Sbora  

Din cele 28 de jucătoare convocate, 18 vor începe pregătirea pentru turneul final, pe 20 noiembrie, la Cluj. Tricolorele vor disputa şi două partide amicale, cu Germania, la Dusseldorf.

––-

Lotul convocat de Gheorghe Tadici este format din:

Portari: Paula Ungureanu (HCM Baia Mare), Denisa Dedu (Corona Braşov), Ionica Munteanu (SCM Craiova), Mirela Paşca (SCM Craiova);

Extreme stânga: Valentina Ardean-Elisei (HCM Baia Mare), Camelia Hotea (Corona Braşov), Ana-Maria Iuganu (HCM Roman);

Extreme dreapta: Adriana Nechita (HCM Baia Mare), Laura Chiper (Corona Braşov), Aneta Pîrvuţ (SCM Craiova);

Pivoţi: Florina Chintoan (”U” Alexandrion Cluj), Crina Pintea (HC Zalău), Raluca Agrigoroaie (HCM Roman), Georgiana Ciuciulete (HC Zalău);

Linia de 9 metri: Aurelia Brădeanu (Corona Braşov), Cristina Neagu (Buducnost Podgorica), Oana Bondar (Corona Braşov), Cristina Zamfir (Corona Braşov), Nicoleta Tudor (Corona Braşov), Adriana Ţăcălie (Corona Braşov), Andreea Pricopi (Corona Braşov), Eliza Buceschi (HCM Baia Mare), Luciana Marin (HCM Baia Mare), Gabriela Perianu (HC Dunărea Brăila), Diana Puiu (HC Zalău), Clara Vădineanu (HCM Rm. Vâlcea), Dana Băbeanu (HCM Roman), Claudia Constantinescu (HC Zalău).

spot_img
spot_img

Politica