luni, mai 6, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Primarul comunei Daneţi, menţinut după gratii

Primarul comunei Daneţi, Constantin Spiridon, rămâne în spatele gratiilor conform hotărârii de săptămâna trecută a Judecătoriei Craiova. El a fost arestat pe 9 iulie a.c., împreună cu contabila Primăriei Daneţi şi cu fratele lui Bercea Mondial într-un dosar în care este acuzat că a creat un prejudiciu de 361.627 lei bugetului local prin achiziţii ilegale de bunuri. Primarul a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, în sarcina primarului şi a contabilei fiind reţinute câte 15 acte materiale. Inculpaţii au cerut eliberarea, iar contestaţia lor împotriva menţinerii arestării preventive se judecă marţi, 26 august, la Tribunalul Dolj.

La ultimul termen al dosarului în care este judecat primarul comunei Daneţi, Constantin Spiridon, Judecătoria Craiova a hotărât să-i menţină arestarea preventivă atât lui, cât şi contabilei Elena Biţu, dar şi a lui Vasile Anghel zis Amar Generalu, fratele lui Bercea Mondial.

Menţine măsura arestării preventive luată faţă de inculpatul SPIRIDON CONSTANTIN, prin încheierea nr. 83/09.07.2014 a Judecătoriei Craiova, fiind emis mandatul de arestare preventivă cu numărul 84/09.07.2014. În temeiul art. 348 C.p.p. rap. la art. 207 alin. 6 C.p.p. menţine măsura arestării preventive luată faţă de inculpata BIŢU ELENA, prin încheierea nr. 83/09.07.2014 a Judecătoriei Craiova, fiind emis mandatul de arestare preventivă cu numărul 86/09.07.2014. În temeiul art. 348 C.p.p. rap. la art. 207 alin. 6 C.p.p. menţine măsura arestării preventive luată faţă de inculpatul ANGHEL VASILE, prin încheierea nr. 83/09.07.2014 a Judecătoriei Craiova, fiind emis mandatul de arestare preventivă cu numărul 85/09.07.2014. Respinge cererea formulată de inculpatul Spiridon Constantin, prin apărător, de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu. Respinge cererea formulată de inculpata Biţu Elena, prin apărător, de revocare sau de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura preventivă a arestului la domiciliu sau a controlului judiciar. Respinge cererea formulată de inculpatul Anghel Vasile, prin apărător, de revocare a măsurii arestului preventiv. În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată astăzi 20.08.2014.
Se arată în încheierea de şedinţă a Judecătoriei Craiova

Policlinica Buna Vestire Craiova

Inculpaţii au contestat hotărârea instanţei, însă rămân după gratii cel puţin până marţi, 26 august a.c., când se judecă la Tribunalul Dolj contestaţiile lor.
Pe 30 iulie a.c. s-a înregistrat la Judecătoria Craiova dosarul în care primarul comunei Daneţi, Constantin Spiridon, de 58 de ani, împreună cu contabila Primăriei, Elena Biţu, de 53 de ani, dar şi cu fratele lui Bercea Mondial, Vasile Anghel zis Amar generalu, şi cu Marius Vasile Savu, de 28 de ani, din Craiova, administrator al unei societăţi comerciale, au fost trimişi în judecată pentru abuz în serviciu contra intereselor publice. 

Cu toţii au fost cercetaţi de Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova care anunţa, la începutul lunii iulie, că, prin ordonanţa din data de 07.07.2014 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpaţii SPIRIDON CONSTANTIN, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice (15 acte materiale); BIŢU ELENA cercetată sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice, (15 acte materiale) şi fals intelectual, (12 acte materiale); SAVU MARIUS VASILE, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice (2 acte materiale) şi fals în înscrisuri sub semnătură privată; ANGHEL VASILE, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. Cu excepţia lui Savu, care este sub control judiciar, ceilalţi inculpaţi au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile pe 9 iulie.

S-a reţinut că, în perioada aprilie 2007 – septembrie 2011, primarul comunei Daneţi, inculpatul SPIRIDON CONSTANTIN, prin procedura de achiziţii directe de produse şi servicii, a acceptat la plată facturi pentru produse şi servicii care nu au fost recepţionate în totalitate şi a căror valoare a fost supraevaluată, preţurile acestora depăşind cu mult preţurile existente pe piaţă la momentul efectuării achiziţiilor, plătind din bugetul local suma totală de 452.959 lei, din care suma totală de 361.627 lei a fost achitată în mod nejustificat pentru operaţiuni nelegale, ineficiente şi neeconomicoase.
Au mai comunicat reprezentanţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova

Politica