sâmbătă, mai 18, 2024

Ultima ora

spot_img

Sport

Voleibaliştii pregătesc cel mai greu sezon din ultimii ani

Echipa masculină de volei SCM-U Craiova încearcă să cristalizeze un grup alături de care să atace podiumul sezonului viitor, chiar dacă majoritatea formaţiilor s-au întărit.

„Toate echipele s-au întărit destul de mult. Ca buget, clubul nostru ar fi pe locul 6, însă ne putem clasa şi mai sus. Şi în sezoanele trecute am avut buget mai mic decât alte formaţii. Cert este că în sezonul viitor va fi un campionat foarte puternic,” a precizat tehnicianul Dănuţ Pascu, pentru Ediţie Specială.

Şi în campionatul viitor, Tomis Constanţa şi VCM Zalău se vor lupta pentru titlu.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Ca şi în sezonul precedent, Tomis şi Zalău vor fi cele mai puternice. De la locul 3 în jos se poate discuta, însă repet: va fi un campionat mult mai echilibrat,” a mai punctat Pascu.

În septembrie, în Bănie vin Steaua şi Dinamo 

Acesta va avea programat primul turneu de pregătire, la Craiova, între 19-21 septembrie, alături de SCM-U Craiova, urmând să participe Steaua, Dinamo şi echipa din Caransebeş. Va fi şi tradiţionalul turneu în Serbia, pe 3 şi 4 octombrie, cu o săptămână înaintea începerii sezonului viitor.

Voleibaliştii de la SCM-U Craiova vor evolua şi în CEV Cup, în primul tur urmând să întâlnească pe Partizan Belgrad. Dacă vor trece de sârbi, alb-albaştri ar putea da piept, în turul secund, cu Dinamo Bucureşti, dacă alb-roşii vor trece de o grupare din Ungaria. Astfel, pe lângă întâlnirile din campionat, ar mai putea fi o luptă tur-retur cu rivala oltenilor.

Managerul secţiei de volei a SCM-U Craiova, Dănuţ Pascu, va încerca să mai aducă o extremă, în rest lotul va rămâne cel de acum. Printre achiziţiile clubului primăriei se numără: Mihai Mărieş, Răzvan Vâlcelean, Bogdan Ene, Petar Turanjani, Ionuţ Velicu şi Pedrag Bicanin.

În sezonul trecut, voleibaliştii de la SCM-U Craiova au terminat pe locul 4, pierzând incredibil meciul pentru finala campionatului, în favoarea vicecampioanei VCM Zalău.

spot_img
spot_img

Politica