joi, mai 2, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Avere nejustificată a unui medic de la SJU Târgu-Jiu

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a constatat  existenţa unei diferenţe nejustificate, de peste 252.000 Euro, între averea dobândită şi veniturile realizate de către VODISLAV DANA MARIA, fost medic, şef al Secţiei de Oftalmologie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu, împreună cu familia.

În perioada 21 mai 2007 — 31 decembrie 2012, VODISLAV DANA MARIA a realizat venituri salariale în cuantum de 1.448.785,07 Lei, iar modificările patrimoniale intervenite în aceeaşi perioadă au fost în cuantum de 2.559.852,79 Lei (din care, 1.708.952,79 Lei reprezintă depuneri numerar în conturile bancare, retrageri numerar, achiziţie imobil, iar 850.900 Lei reprezintă suma ridicată în urma percheziţiei domiciliare efectuate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie — Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică). Astfel, a rezultat o diferenţă nejustificată, în cuantum de 1.111.067,72 Lei (aprox. 252.515 Euro).
ANI

În urma celor constatate, ANI a decis sesizarea Comisiei de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Craiova în vederea începerii acţiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite şi veniturile realizate de către fostul medic în perioada exercitării funcţiei de conducere la secţia de Oftalmologie.
Potrivit Europa FM, medicul a intrat în atenţia Agenţiei de Integritate, după ce, anul trecut, în urma unor percheziţii a fost găsită în casă, suma de peste 850.000 de lei.
Dana Vodislav a fost suspendată din funcţia de şef al secţiei Oftalmologie din cadrul Spitalului de Urgenţă Târgu-Jiu, anul trecut, când a fost arestată, alături de alţi medici, în dosarul “mafia permiselor”. Este vorba de dosarul în care mai mulţi medici, poliţişti şi instructori auto sunt acuzaţie de “fabricarea” permiselor de conducere cu documente fictive.
Dana Vodislav a stat aproape 6 luni în arest preventiv, iar acum este în arest la domiciliu.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica