duminică, mai 5, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Studenţii de la FEFS, din nou în frunte

Departamentul de Educaţie Fizică şi Sport – Kinetoterapie al Universităţii Politehnice Bucureşti a organizat de curând cea de a VII-a ediţie a Festivalului naţional universitar de gimnastică aerobică şi dans “Polidansfest – Gineta Stoenescu”, competiţie ce are drept scop atragerea unui număr cât mai mare de studenţi în practicarea mişcării fizice sub formă de gimnastică şi dans, ca modalitate de prevenire şi combatere a afecţiunilor  civilizaţiei actuale, afecţiuni ce decurg din sedentarism, supraalimentaţie şi stres, încurajarea mişcării sportiv-artistice în rândul tineretului universitar dar şi dezvoltarea şi afirmarea creativităţii şi calităţilor sportiv-artistice la nivelul tineretului  universitar.
Timp de două zile (în perioada 16-17) trupe şi sportivi de la 12 universităţi, opt din capitală şi patru din provincie (Craiova, Constanţa, Suceava şi Piteşti) s-au întrecut pentru premiile puse în joc.

Şi nu a fost deloc uşor nivelul de pregătire al participanţilor fiind unul extrem de ridicat. Universitatea din Craiova a participat cu un lot de 16 sportivi de la Facultatea de Educaţie Fizica şi Sport şi de la Facultatea de Litere – Departamentul de artă teatrală. Este vorba despre Marin Alina, Stanciu Andra, Gheorghe Andreea, Iordache Alexandra, Triţă Alina, Uncu Galina, Ţecu Anca, Nicola Loredana, Cimpoeru Adrian, Bălşeanu Raul, Ungureanu Bogdan, Uncu Pavel, Nicuţ Tiberiu, Voica Sorin, Rotari Pavel şi Tacoi Laurenţiu. Studenţii au fost însoţiţi de trei cadre universitare şi anume conf. univ. dr. Nanu Marian Costin, lect. univ. dr. Cosma Germina şi asist. univ. drd. Nicu Laurenţiu.
Universitatea din Craiova a participat la următoarele secţiuni: dans modern, balet modern şi music-hall (tot ansamblul) şi dans contemporan cu două perechi (Uncu Galina/Uncu Pavel şi Marin Alina/Cimpoeru Adrian). Ca de fiecare în ultimii cinci ani, studenţii craioveni au fost cei mai buni din competiţie obţinând locul I şi în plus premiul special “Best performance”.

A fost o nouă ediţie reuşită din punctul nostru de vedere. Universitatea din Craiova s-a situat din nou pe primul  loc având cele mai bune numere din concurs. Clasamentul se face la general, nu individual pe fiecare probă de concurs, iar studenţii noştri au avut cele mai complete reprezentaţii. Încă o dată s-a văzut buna colaborare între Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport şi departamentul de artă teatrală din cadrul Facultăţii de Litere, colaborare din care studenţii au mult de câştigat profesional.
A declarat ieri conf. univ. dr. Costin Nanu, cadru didactic la FEFS Craiova

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica