sâmbătă, mai 18, 2024

Ultima ora

spot_img

Sport

O ultimă victorie pentru onoare

Revigoraţi după instrucţia realizată pe teren propriu în faţa Coronei Braşov, gorjenii pot încheia campionatul cu două victorii consecutive, lucru ce nu mai schimbă însă nimic în statutul formaţiei din clasament.
Elevii lui Grigoraş sunt cantonaţi pe poziţia a şaptea, fără vreo posibilitate de a mai schimba ceva în partida de astăzi, de la Cluj. Începând cu ora 18.15, Pandurii îşi vor etala pentru ultima oară în acest sezon calităţile, într-un meci fără presiune pentru niciuna dintre echipe.

Clujenii de la Universitatea stau liniştiţi în privinţa salvării, la patru locuri deasupra liniei de retrogradare. În orice conjunctură a rezultatelor, “şepcile roşii” nu vor ajunge în eşalonul secund, motiv pentru care nu au de ce să tragă la maxim în jocul cu Pandurii. De cealaltă parte, Grigoraş a adus la Cluj patru juniori în lot,  Alin Predescu, Andrei Şendroiu, Cosmin Bîrlan şi Răzvan Negrescu,  pentru a acoperi absenţele lui Matulevicius, Ciucur, Momcilovic, Nicoară şi Bohale, dar şi pentru a-i răsplăti cu un posibil debut în prima ligă.

De altfel, nici Anton, Mingote sau Doru Bratu nu au făcut deplasarea cu Pandurii, lipsind de la ultima partidă a campionatului. După ce au avut un parcurs dezastruos în anul 2014, gorjenii îşi joacă onoarea în epilogul campionatului, pentru că în rest nu mai poate fi nimic de salvat sau contabilizat. Totuşi, Grigoraş speră la un progres în jocul elevilor săi şi nu vede acest joc ca pe unul de vacanţă.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Nu e meci de vacanţă. Eu pretenţii am avut de la echipă de când am venit, să creştem în fiecare meci. Cât de puţin. Ar fi fantastic ca şi în ultima etapă chiar dacă avem mulţi absenţi, jocul să fie în creştere. Asta m-a interesat până la final, dar dacă am fi câştigat şi mai multe puncte era perfect. Aşa m-am mulţumit doar cu o creştere în joc. Avem 7-8 jucători indisponibili, accidentaţi sau suspendaţi, a trebuit să apelez la patru jucători de la juniori ca să completăm lotul de 18. Mai mult ca sigur unul-doi vor şi debuta, în funcţie de cum se va juca, să vadă ce înseamnă Liga 1 şi, de ce nu, să rămână în continuare.
Petre Grigoraş la plecarea din Târgu-Jiu, conform pandurii-tg-jiu.ro

Echipa din Târgu-Jiu s-a aflat în acest sezon într-un contrast greu de imaginat, prima parte istorică a campionatului fiind eclipsată de o a doua complet neinsipirată. Spunem istorică pentru că Pandurii au înregistrat în toamna anului 2013 prima prezenţă într-o Cupă Europeană şi au făcut-o mai mult decât onorabil, ajungând în grupele Europa League, în urma unor victorii decisive în deplasare. Însă evoluţia Pandurilor din retur a dezamăgit în proporţii mari.
Dacă ar fi început sezonul în primăvară, aceştia s-ar fi zbătut la retrogradare, cu doar trei victorii în cont, dintre care doar una singură obţinută pe teren propriu. Aşadar, la final de sezon Pandurii au rămas cu un singur obiectiv: victorie pentru onoare.

spot_img
spot_img

Politica