Aproape o sută de dascăli vor să ia Definitivatul

Aproape o sută de dascăli vor să ia Definitivatul

97 de cadre didactice din judeţul Olt urmează să susţină probele din cadrul examenului de definitivare în învăţământ, pe 24 iulie 2019 urmând să se desfăşoare proba scrisă.

Conform calendarului, până la 31 mai 2019, se vor organiza inspecțiile la clasă. În data de 24 iulie 2019 va avea loc probă scrisă. Pe 31 iulie 2019 se vor afișa rezultatele inițiale.

Între 31 iulie și 1 august 2019 se vor depune contestațiile, iar în data de 5 august 2019 se vor afișa rezultatele finale.

Stagiul minim de practică obligatoriu pentru obţinerea definitivării în învăţămnânt are o durată de un an şcolar (sau ore de predare echivalente normei de un an), fiind un stagiu efectiv de predare la catedră, în sistemul naţional de învăţământ preuniversitar, ca personal didactic calificat conform studiilor absolvite.

Candidaţii aflaţi pentru prima dată în situaţia efectuării stagiului de practică trebuie să știe că se pot înscrie la examen doar dacă în anul de stagiu desfăşoară activitate la catedră cu normă întreagă, în calitate de cadru didactic calificat, şi pot susţine proba scrisă dacă finalizează stagiul de practică obligatoriu în sesiunea respectivă.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.