Cerealele, producţie sub aşteptări In Mehedinţi

Home Actualitate Cerealele, producţie sub aşteptări In Mehedinţi
Cerealele, producţie sub aşteptări In Mehedinţi

Ploile din ultimele săptămâni au afectat culturile de toamă în Mehedinţi mai ales în partea de sud, specialiştii estimând o scădere a producţiei de până la 20%. Asta  în condiţiile în care în 2013, fermierii din Mehedinţi au recoltat în medie, 3 000 de kilograme de grâu la hectar. Deocamdată nu se pot recolta cerealele pentru că umiditatea din atmosferă nu permite intrarea utilajelor în lan. Din păcate, dacă vremea nu se înseninează, va fi afectată şi calitatea.
Directorul Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Mehedinţi, Corneliu Vasilescu a declarat că scăderea producţiei la hectar este efectul ploilor abundente.

Ploile care au fost din abundenţă şi nu numai în judeţul Mehedinţi ci în toată ţara şi mai ales în sudul ţării, au afectat şi culturile de toamnă. În ce au constat? În primul rând în băltiri. O situaţie statistică arată că un procent de 10 – 20% ar fi pierderi. Ce înseamnă băltirile?! În urma retragerii apelor rămâne apă în anumite zone depresionare şi aici culturile sunt afectate. În zona aceea, ori nu creşte, ori sunt afectate serios şi nu ajung la producţie.
A declarat directorul DADR Mehedinţi, Corneliu Vasilescu

Pe de altă parte, în pericol este şi calitatea producţiei. Cum în Mehedinţi, a plouat în ultimele zile, iar meteorologii prognonează umiditate în atmosferă până la sfârşitul săptămânii, combinele nu vor putea recolta cerealele prea curând.

Încă nu s-a intrat la recoltatul orzului, respectiv al grâului. Aşteptăm zile mai bune. Nu poţi să intri pe o perioadă cu umiditate la recoltat.
A conchis Vasilescu

În judeţul Mehedinţi, culturile de toamnă cuprind 40 000 de hectare grâu şi secară, 1400 hectare rapiţă şi 500 hectare cu orzoaică.
Fermierii din Mehedinţi primesc lovitură după lovitură şi se tem că la toamnă, la ora bilanţului, cheltuielile vor fi mai mari decât profitul. De exemplu, la Gârla Mare, unde este amenajată una din cele mai importante ferme agricole din judeţul Mehedinţi, culturile sunt grav afectate de temperaturile ridicate, dar şi de vântul puternic, care timp de o săptămână a bătut cu peste 50 de kilometri la oră.Pe o suprafaţă de circa 1100 de hectare, s-au cheltuit pentru înfiinţarea culturilor de toamnă circa 25 de miliarde de lei vechi.

Administratorul fermei se teme că în actualele condiţii nu va reuşi nici măcar să acopere cheltuielile cu înfiinţarea culturilor. Aici, pe o suprafaţă de 300 de hectare, s-a recoltat orzoaica. Peste 7, 5 miliarde de lei vechi a costat înfiinţarea acestei culturi, care trebuia să ia drumul spre o fabrică de bere din România.
Analizele au arătat însă că orzoaica de la Gârla Mare a fost afectată de arşiţă şi că nu mai are calitatea necesară, astfel că în cel mai fericit caz va fi valorificată ca şi furaje pentru animale. Pentru fermieri asta înseamnă însă o mare pierdere.

Calitatea bobului anul acesta faţă de anul trecut este mai scăzută datorită condiţiilor meteo, a temperaturilor mari în ultimele două săptămâni. Am avut vânt cu peste 50 de kilometri la oră care a bătut zilnic aproape o săptămână şi din cauza asta foarte multe boabe s-au ştăvit, pierzând parametrii de valorificare, greutatea hectolitrică,  a scăzut procentul de amidon, de gluten şi a crescut proteina. Acum după un an de muncă suntem obligaţi să recoltăm şi să găsim piaţă. Era o cultură de orzoaică pentru bere, va fi folosită la furajarea animalelor. Asta va însemna pierderi.
Spune Nicu Stroescu, administratorul fermei

Şi una peste alta, banii împrumutaţi de la furnizorii de inputuri trebuie restituiţi, datoriile la bănci trebuie achitate, ratele pentru utilajele achiziţionate trebuie plătite, astfel că fermierii se tem de ce este mai rău, adică de faliment.

Preţurile care ni le oferă acum de marii traderi de cereale care recepţionează cereale au ajuns la un nivel insuportabil, fermierii nu vor putea să-şi acopere cheltuielile pe care le-au avut începând de la înfiinţarea culturilor şi până la recoltare. Am investit circa 25 de miliarde de lei vechi la culturile de toamnă şi nu ştiu dacă voi scoate cheltuielile de înfiiţare a culturilor.
Spune Cornel Stroescu, proprietarul fermei de la Gârla Mare şi preşedintele Asociaţiei Producătorilor Agricoli din Mehedinţi