marți, aprilie 30, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Israelul ajută România în criza Covid. 40 de concentratoare de oxigen au ajuns în țară

Primul transport de concentratoare de oxigen din cele 40 pe care Israelul le donează spitalelor din România a sosit marţi la Bucureşti. De asemenea, duminică o echipă de specialiști în terapie intensivă din Israel va ajunge la București.

Potrivit unui comunicat al Ambasadei Israelului, echipa respectivă este compusă din trei doctori, un asistent-şef specializat în COVID-19 şi un expert în logistică, iar obiectivul specialiştilor este de a perfecţiona activitatea personalului medical şi de a eficientiza procesul de îngrijire, având în vedere criza de personal, de a însoţi medicii şi de a-i îndruma.

„România trece printr-o perioadă dificilă, prin care multe ţări au trecut, inclusiv Israel. Pacienţii infectaţi cu coronavirus au nevoie de o atenţie medicală deosebită şi aceste concentratoare de oxigen îi vor ajuta în procesul de vindecare (…). Vom continua să sprijinim România, o ţară de care ne leagă o prietenie puternică, pentru a depăşi acest impas cât mai repede”, a afirmat ambasadorul Israelului la Bucureşti, David Saranga, citat în comunicat.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Delegaţia care va sosi în România este condusă de doctor Ram Sagi, directorul Departamentului pentru Spitale din cadrul Ministerului israelian al Sănătăţii. Anterior, el a fost şef adjunct al corpului medical al Armatei israeliene şi director adjunct al Spitalului Bellinson. Alături de el se vor afla directorul unei unităţi de primiri urgenţe de la un spital israelian, precum şi un expert în logistică privind pregătirea şi protejarea populaţiei, scrie digi24.ro

Demersului iniţiat de Ambasada Israelului i s-au alăturat şi companiile israeliene AFI Europe România şi Elbit Systems, precizează misiunea diplomatică.

Foto: Facebook/ Ambasada Israelului în România

Politica