marți, aprilie 30, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Bani încasaţi nelegal de la stat

Mai mulţi beneficiari de ajutor de la stat au fost verificaţi în anul 2015 de către Serviciul de Inspecţie Socială din cadrul Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Dolj.

Ieri, în cadrul şedinţei de Colegiu Prefectural Agenţia a prezentat un raport pe anul 2015 privind activitatea de control desfăşurată de Serviciul de Inspecţie Socială din cadrul acesteia.

Controalele efectuate au vizat stabilirea şi acordarea ajutorului social. Astfel, la nivelul judeţului Dolj, în anul 2015 exista un număr de 11.755 de beneficiari de ajutor social. În urma activităţii de control s-a constatat că pentru un număr de 2.588 de beneficiari s-au efectuat plăţi necuvenite, în cuantum total de 4.198.316 lei, pentru care s-au emis un număr de 2.588 decizii de recuperare, în valoare de 4.198.316 lei;

Policlinica Buna Vestire Craiova

De asemenea, s-au desfăşurat controale şi în ceea ce priveşte stabilirea şi acordarea alocaţiei pentru susţinerea familiei. Controlul a vizat verificarea beneficiarilor aflaţi în plată în perioada ianuarie – iunie 2015.

În urma activităţii de control s-a constatat că pentru un număr de 851 de beneficiari s-au efectuat plăţi necuvenite, în cuantum total de 18.555 lei, pentru care s-au emis până în prezent un număr de 228 decizii de recuperare, în valoare totală de 18.555lei.

Controlul privind stabilirea şi acordarea alocaţiei de stat pentru copii

În ceea ce priveşte alocaţia de stat pentru copii, la nivelul judeţului Dolj, în anul 2015 au fost în plată un număr de 113.748 de beneficiari de alocaţie de stat pentru copii. În urma activităţii de control s-a constatat că pentru un număr de 3 beneficiari s-au efectuat plăţi necuvenite, în cuantum total de 3.176 lei, pentru care s-au emis 3 decizii de recuperare, în cuantum de 3.176 lei.

Controlul privind stabilirea şi acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinţei

15.409 persoane au beneficiat anul trecut de ajutor pentru încălzirea locuinţei. În urma activităţii de control s-a constatat că pentru un număr de 20 beneficiari s-au efectuat plăţi necuvenite, iar cuantumul aferent dispoziţiilor de recuperare este stabilit de către primării.

În ceea ce priveşte controlul privind stabilirea şi acordarea beneficiilor de asistenţă socială pentru sprijinirea persoanelor cu nevoi speciale şi a drepturilor băneşti pentru asistenţii personali, acesta a vizat un număr de 34 de beneficiari pentru care s-au efectuat plăţi necuvenite, în cuantum total de 4.989 lei, pentru care s-au emis un număr de 34 de dispoziţii de recuperare de către primării, în cuantum total de 4.989 lei lei.

De asemenea, la nivelul judeţului au fost verificate 8 servicii sociale din cele 8 servicii planificate finanţate prin Programul Operaţional regional – Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. Controlul a avut ca obiective eficientizarea utilizării fondurilor destinate unui număr de 208 contracte de finanţare prin POR.

 

Entităţile controlate

 

În realizarea controlului tematic, au fost verificate următoarele entităţi:

-Arhiepiscopia Craiovei, Centrul social de zi pentru persoane vârstnice “Mitropolit Firmilian”;

-Arhiepiscopia Craiovei, Centrul social multifuncţional “Best – Life” pentru copii dezavantajaţi social;

-Consiliul Local Malu Mare, Centrul social “Sfântul Andrei”;

-Arhiepiscopia Craiovei, Centrul social pentru copii dezavantajaţi “Anastasia”;

-DGASPC Dolj, Complexul “Sfânta Maria”;

-Arhiepiscopia Craiovei, Centrul social pentru persoane vârstnice “Renaşterea”;

-Consiliul Local Bistreţ, Centrul social Plosca;

-Arhiepiscopia Craiovei, Centrul social pentru copii “Aripi de lumină”.

 

Toate aceste entităţi desfăşurau servicii sociale la momentul verificării, având beneficiari activi.

Urmare a desfăşurării controlului s-a constatat că toate serviciile sociale inspectate respectă standardele de calitate şi nu au fost constatate nereguli.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Politica