Floriile este o sărbătoare creștină care este celebrată, ca în fiecare an, cu o săptămână înainte de Paște. În această zi, când este marcată intrarea Domnului în Ierusalim, sunt sărbătoriți și cei care poartă nume de flori.
Denumirea populară a sărbătorii – Florii – are origini păgâne, provenind de la zeiţa romană a florilor, Flora, zeiţa reînvierii naturii, care era sărbătorită la 28 aprilie prin ramuri înverzite simbolizând renaşterea naturii. În timp, creştinii au suprapus Sărbătoarea Floriilor peste prăznuirea Intrării Domnului în Ierusalim.
În vechime, Duminica Floriilor, începutul Săptămânii Patimilor, mai era numită Duminica aspiranţilor sau a candidaţilor la botez, pentru că în această zi cei care urmau să se boteze mergeau cu mare solemnitate la episcop spre a-i cere să fie admişi la botez, iar acesta le dădea să înveţe Crezul. Se mai numea şi Duminica graţierilor, pentru că, în cinstea ei, împăraţii acordau graţieri, arată Agerpres.
Ramurile de salcie care se împart în biserică în ziua de Florii simbolizează ramurile de finic cu care l-au întâmpinat mulţimile în Ierusalim pe Iisus. Intrarea lui Iisus Hristos în Ierusalim este singurul moment din viaţa Sa pământească în care a acceptat să fie aclamat ca Împărat. Poporul îl întâmpină pe Iisus cu ramuri de finic şi de măslin, strigând: ”Osana! Bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului”. Prin aceste cuvinte, oamenii simţeau că însuşi Dumnezeu a venit în lume pentru a aduce mântuirea ei. Intrând ca Împărat în Ierusalim, Iisus anticipează biruinţa Sa apropiată asupra morţii, ca şi biruinţa întregii omeniri pe care o purta în Sine.
Floriile marchează şi începutul Săptămânii Patimilor, care se sfârșește odată cu sărbătoarea Învierii Domnului.
Tradiții și obiceiuri de Florii
Sâmbăta dinaintea Floriilor este dedicată comemorării morţilor. Ziua aceasta este numită şi Moşii de Florii sau Lazărul, obişnuindu-se ca femeile să facă „plăcinte lui Lazăr“ şi să le dea de pomană. La sate, femeile nu torc deloc, pentru ca nu cumva morţii, care aşteaptă la poarta Raiului, să revină pe pământ, să se îmbăieze. Despre Lazăr circulă mai multe legende, fiecare regiune având specificul ei. În una dintre acestea, Lazăr moare după ce a poftit la nişte plăcinte pe care mama lui nu a putut să le facă, pentru că torcea.
Începând cu seara de Duminica Floriilor, în toate bisericile din țară se fac slujbe speciale numite denii. Aceste slujbe au rolul de a ne aminti tuturor momentele din viața Mântuitorului, de la intrarea în Ierusalim până la Învierea Sa. Tot în Duminica Floriilor, biserica acordă dezlegare la pește, a doua oară, în postul Paștelui, după Buna Vestire.
Salcia de Florii înlocuieşte, de fapt, ramurile de măslin şi finic, care nu se găsesc în România. Pe de altă parte, potrivit unei legende, salcia s-ar fi făcut punte peste un râu pentru Maica Domnului, ajutând-o să îşi continue drumul. Drept mulţumire, Fecioara Maria a dăruit sfinţenie salciei.
În zilele noastre, creştinii adună crenguţe de salcie pe care le duc la biserică pentru a fi sfinţite de preoţi, apoi le aşază la icoane, ca să-i păzească pe toţi cei din casă de boli. Alţii respectă o altă tradiție de Florii: le prind la uşa de la intrare, să le protejeze locuinţa sau şi îşi încing mijlocul cu ele, fiind convinşi că astfel alungă durerile.
În unele zone, crenguțele de salcie sunt puse înainte de culcare sub pernă de către fetele mari, existând credinţa că astfel vor deveni mai frumoase şi se vor mărita în acel an. Se mai pun la pomii fructiferi şi la vie, ca să rodească mai mult, sau la stupi, pentru a fi binecuvântate albinele. Se mai spune că nu este bine să arunci ramurile de salcie uscate din casă până nu aduci unele proaspete ca să le înlocuiești. Astfel, aceste ramuri de salcie, păstrate în casă tot anul, se spune că feresc gospodăria de trăsnete, furtuni și grindină.
În popor se crede că vremea de Florii anticipează prognoza pentru Ziua de Paște. Interpretarea diferă, însă, de la o regiune la alta. În timp ce în unele zone se spune că așa cum va fi vremea de Florii, aşa va fi şi în ziua de Paşte, în altele este pe dos: dacă de Florii este soare, atunci de Paște va ploua, iar dacă în Duminica Patimilor vremea este mohorâtă, atunci de Înviere va fi cald și însorit.
Nunta Urzicilor
În aceste zile înfloresc urzicile, dar fără a fi bune de mâncat, semnificând şi apropierea sfârşitului postului Paştelui. De aceea, sărbătoarea de Florii se mai numeşte şi „Nunta urzicilor”.
Aflarea ursitului
Fetele care vor să-şi întâlnească sufletul-pereche trebuie să fiarbă busuioc în apă la miezul nopţii şi să se spele pe cap cu ea, apoi să o toarne la rădăcina unui copac înflorit, înainte de răsărit. Tradiția spune ca este bine ca în ziua de Florii să se aerisească hainele, să se primenească obiectele din casă, iar fetele să-şi scoată zestrea afară în soare, pentru a-şi atrage ursitul. Fetele mari din Banat şi Transilvania pun o oglindă şi o cămaşă curată sub un păr altoit. După răsăritul soarelui, acestea sunt luate şi folosite ca talismane pentru dragoste şi sănătate.
Lăzărița
Înainte de Florii, în unele zone ale țării are loc un ceremonial numit Lăzărița. Acesta este creat dupa modelul colindelor, dar la aceasta tradiție particiă doar fetele. Una dintre ele trebuie să se îmbrace în rochie de mireasă și să colinde împreună în fața caselor unde sunt primite.
Spovedania pe petic alb
Oltenii au câteva ritualuri specifice, practicate în Duminica Floriilor. Una dintre comunele în care Floriile au o semnificaţie aparte este Izbiceniul, din sudul judeţului Olt. În Duminica Floriilor, toţi tinerii care s-au căsătorit în anul care a trecut, îmbrăcaţi în hainele din ziua nunţii, merg la biserică, unde, îngenunchind pe un petic de pânză albă, sunt spovediţi de preot. După spovedanie, aceştia merg la naşii de cununie, la socrii mari şi mici pentru a-şi cere iertare. Obiceiul, cunoscut sub numele de „Iertarea de Florii” sau „Spovedania pe petic alb”.
Foto: arhivă
