marți, aprilie 30, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Semnal de alarmă pentru turiștii care se aventurează pe Transalpina: „Este închis”

Cei surprinși intrând pe un drum închis se expun riscului de a primi amendă și de a li se suspenda permisul de conducere

Numeroși turiști ignoră regulile și se avântă pe Transalpina, în ciuda faptului că drumul este încă închis din cauza zăpezii nedebarate. Majoritatea observă că la ieșirea din stațiunea Rânca zăpada a dispărut și continuă să-și urmeze drumul pe Transalpina, chiar dacă acest sector de șosea este închis și șoferii sunt avertizați în acest sens, notează Pandurul.

Cu toate acestea, în acest weekend au fost observate numeroase mașini și motociclete pe Transalpina. Drumarii au deszăpezit doar un singur fir de circulație, iar cei care se aventura pe acest segment de drum riscă să-și pună viața în pericol.

Cei de la Drumurile Naționale au tras un nou semnal de alarmă. E periculos să intre pe Transalpina cât drumul este încă închis. „Facem apel la șoferi să nu se expună niciunui risc și să nu pătrundă pe Transalpina cât este închis”, a declarat Cristi Tudor, reprezentant al DRPD Craiova.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Conform legislației, cei surprinși intrând pe un drum închis se expun riscului de a primi amendă și de a li se suspenda permisul de conducere. Drumarii continuă operațiunile de deszăpezire și sunt în discuții pentru a deschide Transalpina mai devreme decât în alți ani. Totuși, decizia finală va fi anunțată oficial după ce toate măsurile de siguranță vor fi îndeplinite în mod corespunzător.

Politica