joi, mai 16, 2024

Ultima ora

spot_img

Sport

Un copil a dus la şcoală un stabilizator de bombă

Un copil s-a dus, luni, la şcoală cu un stabilizator de bombă, echipele specializate fiind anunţate de către un învăţător, transmite News.ro.

Incidentul, mai rar întâlnit, s-a petrecut la Școala Gimnazială din localitatea Mogoșești Siret, județul Iași.

”Astăzi, în jurul orei 10.15, Dispeceratul Integrat ISU SMURD SAJ Iaşi a fost anunţat de către un învăţător, că un elev a adus la şcoală element de muniţie (stabilizator de bombă), la Şcoala Gimnazială din localitatea /comuna Mogosesti Siret”, a anunţat, luni, ISU Iaşi.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Sursa citată a precizat că, pentru ridicarea elementului de muniţie, component al unui proiectil s-a deplasat echipa pirotehnică din cadrul Detaşamentului 2 de Pompieri Iaşi.

”Cu această ocazie, echipajul pirotehnic a făcut o sesiune de instruire cu elevii din Şcoala Mogoşeşti Siret şi Şcoala din Muncelu de Sus. La activitate au participat atât elevii, cât şi personalul didactic şi nedidactic din cele două unităţi de învăţământ”, a mai transmis sursa citată.

Pirotehniştii le-au arătat copiilor şi alte elemente de muniţie ce pot fi descoperite şi i-au învăţat ce trebuie să facă în această situaţie.

Politica