joi, mai 9, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

O judecătoare nu poate justifica o avere de 30 milioane lei

Agenţia Naţională de Integritate a transmis miercuri, 11 octombrie, că o judecătoare nu a putut justifica o sumă de peste 30 de milioane de lei, adică peste 6 milioane de euro.

Potrivit unui comunicat transmis de instituție, s-a constatat existenţa unei diferenţe nejustificată de 30.388.515 lei, între averea dobândită şi veniturile realizate de către Gabriela Cristina Mazilu, judecător în cadrul Tribunalului Bucureşti şi fost judecător în cadrul Judecătoriei Sector 4.

De asemenea, ANI a constatat o diferenţă nejustificată în cuantum total de 1.213.986 lei între averea dobândită şi veniturile realizate de către Ionel Victor Nicoreşteanu, funcţionar public cu statut special în cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti.

Policlinica Buna Vestire Craiova

ANI a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, în vederea începerii acţiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite şi veniturile realizate de către cei doi.

„Persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, drepturile de care beneficiază (de a fi asistate sau reprezentate de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris), precum și despre existența diferențelor semnificative. Persoanele evaluate au depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare”, a precizat ANI.

Politica