duminică, aprilie 28, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Vâlcea se menține în topul celor mai mici salarii medii nete pe economie și pe primul loc în Oltenia. Județul Olt plătește cel mai bine din regiune

Județul Vâlcea rămâne în top 5 județe la nivel național cu cele mai mici salarii medii nete înregistrate și în luna ianuarie 2023 și pe primul din Oltenia, potrivit unei analize a Ziarului Financiar. La 3.256 de lei s-a ridicat indicatorul pe luna amintită, cu 484 lei mai mult decât în aceeași lună a anului 2022. În continuare, creșterea în termeni reali e bazată în special pe majorările din sectorul bugetar. Toate județele din Oltenia se află sub salariul mediu net pe economie, cel mai mare nivel fiind atins de județul Olt ( 3.807 lei, +520).

Salarii medii nete mai mici decât în Vâlcea se înregistrează în Tulcea (3.247 lei) Caraș-Severin (3.201 lei), Vrancea (3.190 lei) și Teleorman (3.023 lei).

În Oltenia, până și Mehedinți a înregistrat un salariu mediu net mai mare, 3.524 lei, dar cu o creștere mai mică fața de luna ianuarie 2022 (316 lei). Urmează Dolj, cu 3.729 lei (+478 lei), iar locul secund în regiune îl ocupă județul Gorj, cu 3.788 lei (+492 lei).

Policlinica Buna Vestire Craiova

La nivel național, salariul mediu net a ajuns în ianuarie 2023 la 4.254 lei, în creștere cu 555 de lei față de aceeași lună a anului anterior.

Potrivit analizei ZF.ro, Capitala şi Clujul plătesc cel mai bine, iar Timişul şi Sibiul au crescut cel mai mult salariile. La polul opus, angajaţii din 36 de judeţe câştigă mai puţin de 4.000 de lei net pe lună!

Politica