duminică, mai 5, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Rafael Nadal a câștigat pentru a 14-a oară trofeul de la Roland Garros

Rafael Nadal, numărul 5 mondial, a câştigat duminică pentru a 14-a oară în carieră turneul de Mare Şlem de la Roland Garros, în finala căruia l-a învins în trei seturi, 6-3, 6-3, 6-0, pe norvegianul Casper Ruud (nr. 8 ATP), prezent în premieră în ultimul act al unei competiţii de o asemenea anvergură.

Rafael Nadal este tenismenul cu cele mai multe titluri de Grand Slam din istorie: 22. El s-a distanțat astfel de marii săi rivali, sârbul Novak Djokovic şi elveţianul Roger Federer, ambii cu câte 20 de titluri majore.

Ibericul, care a împlinit vineri 36 de ani, l-a avut adversar pentru prima dată pe Casper Ruud, care are 23 de ani și care se antrenează chiar la Academia lui Rafael Nadal din septembrie 2018, ceea ce l-a ajutat să devină jucătorul cu cele mai multe meciuri (66 cu cel de duminică) şi cele mai multe titluri (7) pe zgură, începând din 2020.

Policlinica Buna Vestire Craiova

După ce în semifinale meciul împotriva germanului Alexander Zverev părea dificil, finala de la Roland Garros 2022 nu i-a pus probleme lui Rafael Nadal, care a încheiat meciul după două ore și 18 de minute. Germanul Alexander Zverev, numărul 3 mondial, a suferit o accidentare la glezna dreaptă în semifinale și a abandonat la scorul de 7-6 (10/8), 6-6 pentru Nadal, dar cei doi jucau deja aproape trei ore.

În finala disputată duminică pe arena Philippe Chatrier de la Roland Garros, campionul iberic nu i-a lăsat nicio şansă adversarului său. Nadal a câştigat destul de uşor primul set (6-3), însă norvegianul a lăsat impresia că va fi capabil să reechilibreze partida în setului secund, în care a condus cu 3-1. Ruud (23 de ani) a cedat apoi cinci game-uri consecutive, permiţându-i jucătorului iberic să-şi treacă în cont şi cel de-al doilea set, cu un scor identic (6-3). Setul al treilea nu a avut practic istoric, Nadal fiind cel care a dominat ostilităţile de la un capăt la altul, impunându-se cu un sec 6-0 şi adjudecându-şi finala după 2 ore şi 18 minute de joc, sub privirile regelui Felipe al VI-lea al Spaniei, prezent în tribune, relatează Agerpres. Și Casper Ruud a avut susținători regali în tribune, în persoana prințului moștenitor al Coroanei norvegiene și a soției acestuia. Actorii Hugh Grant, împreună cu soția sa Anna Elisabet Eberstein, Michael Douglas, Sienna Miller și Oli Green au fost în tribune la finala de la Roland Garros 2022. Nadal a fost felicitat de fețele regale, care s-au întins, din tribune, ca să dea mâna cu regele absolut al arenei de la Roland Garros.

Odată cu noul titlu de la Roland Garros, Rafael Nadal obţine un premiu de 2,2 milioane de euro şi 2.000 de puncte ATP. Ruud va primi 1,1 milioane de euro şi 1.200 de puncte.  De luni, Nadal mai urcă o poziție în clasamentul ATP, ajungând pe 4, în timp ce Casper Ruud va fi pe locul 6.

Foto: facebook/ROLAND-GARROS

Politica