vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Unitatea 1 de la Cernavodă intră în programul de oprire planificată

Unitatea 1 a CNE Cernavodă va intra duminică în programul de oprire planificată, desincronizarea de la Sistemul Energetic Naţional urmând să aibă loc la ora 11:00, potrivit Agerpres.

„Opririle planificate reprezintă proiecte complexe, iniţiate cu 24 de luni anterior datei planificate, având o echipă de management de proiect, grafic de realizare, planificare de resurse umane şi bugetare corespunzătoare”, se menţionează într-un comunicat al societăţii.

În perioada opririi planificate se vor efectua activităţi din următoarele programe: programul de mentenanţă preventivă; programul de mentenanţă corectivă; programul de inspecţii; programul de testări obligatorii pe perioada opririlor planificate; programul de implementare modificări de proiect.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Lucrările se vor executa în condiţii de siguranţă pentru personalul centralei, public şi mediul înconjurător, conform procedurilor aprobate utilizate la CNE Cernavodă şi cu respectarea tuturor măsurilor de protecţie împotriva COVID-19, menţionează reprezentanţii Nuclearelectrica.

Centrala nuclearoelectrică Cernavodă asigură funcţionarea în siguranţă a Unităţilor nucleare 1 şi 2, fiecare cu o putere instalată de producţie de 700 MW. Cele două reactoare de la Cernavodă asigură aproximativ 20% din necesarul de energie al României.

Unitatea 1 a CNE Cernavodă a fost pusă în operare comercială la data de 2 decembrie 1996, iar Unitatea 2 la data de 28 septembrie 2007.

Politica