vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Prima Doamnă a Statelor Unite ale Americii a vizitat o şcoală din București care găzduiește elevi ucraineni refugiați

Prima Doamnă a Statelor Unite ale Americii a avut sâmbătă, în cea de-a doua zi a vizitei în România, o întâlnire la Cotroceni cu președintele Klaus Iohannis și cu soţia lui, Carmen Iohannis. Apoi, Jill Biden și Carmen Iohannis au vizitat Școala Gimnazială Uruguay din Bucureşti care găzduieşte elevi ucraineni refugiaţi.

Mamele din Ucraina le-au explicat celor două doamne greutăţile prin care au trecut de la începutul războiului până la venirea lor în România, dar şi despre ajutorul primit din partea poporului român.

Discuţiile s-au axat în principal pe nevoia copiilor din ţara vecină României de a învăţa în limba ucraineană.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Una dintre profesoare a explicat că la Şcoala Gimnazială „Uruguay” a fost amenajat un spaţiu educaţional pentru copii ucraineni, în cadrul unui proiect mai amplu, destinat să ofere şi sprijin financiar, cazare şi îngrijiri medicale mamelor.

„Proiectul meu a venit din cauza fricii. Mă gândeam doar cum să îmi salvez copilul. Mulţumim poporului român pentru că a fost alături de noi, ne-au ajutat atât de mult. Au făcut atât de mult voluntariat, că nici România nu se aştepta că pot fi atât de primitori.

Am văzut aceşti copii care sunt într-un spaţiu sigur. Am venit aici pe 1 martie şi nimeni nu auzise de acest proiect educaţional. Oamenii aveau alte griji. M-am dus la Ambasada Ucrainei şi nu au avut timp pentru mine. M-am dus la Gara de Nord şi am început să strig: «Eu sunt o profesoară şi pot să mă ocup de educaţia copiilor». Era o maşină care aştepta un tren şi lumea mi-a spus: «Nu mai speriaţi oamenii!».

Cineva mi-a spus că primarul organizează un spaţiu pentru copii, dotat cu ce trebuie. Voluntarii mi-au dat numărul ministrului Educaţiei şi l-am sunat: «Ne puteţi ajuta cu nişte clase pentru copii?». Apoi ni s-a spus că ne pot da nişte clase pentru copii. Vreau să mulţumesc poporului român pentru ce a făcut pentru noi”, a povestit o altă profesoară ucraineană, conform Agerpres.

O altă femeie din Ucraina a declarat că a fost şocată în mod pozitiv de comportamentul şi primirea de care ea şi copiii săi au avut parte în România.

„Cred că voi sunteţi cele uimitoare. Nu-i aşa? V-am spus acest lucru la prânz, cât de uimitoare sunteţi!”, li s-a adresat Jill Biden mamelor din Ucraina.

Jill Biden şi Carmen Iohannis au vizitat anterior două săli de clasă. În prima, preşcolari şi elevi de clase primare au decupat mânuţe din hârtie sau un „copac al prieteniei” în culorile steagului ucrainean.

În cealaltă clasă, copii mai mari au făcut puzzle-uri cu tematică prietenoasă. Grupele de elevi au fost coordonate de un profesor român şi unul ucrainean.

Jill Biden a plecat după această vizită direct la aeroport, de unde va zbura către Slovacia.

Jill Biden a ajuns în România, vineri, la Baza aeriană de la Mihail Kogălniceanu, unde s-a întâlnit cu militarii americani şi ai NATO.

„Trupele noastre de la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu continuă să răspundă apelului la datorie cu curaj, onoare și putere.

Eu și Joe ne rugăm pentru siguranța fiecătrui membru al armatei noastre care lucrează pentru pace alături de aliații noștri din NATO”, a scris Jill Biden după prima zi petrecută în România la baza militară americană din Constanța.

Vizita în România este parte a unei deplasări de patru zile pe care Prima Doamnă a SUA o efectuează în ţara noastră şi Slovacia pentru a sublinia angajamentul Statelor Unite pentru refugiaţii ucraineni, conform Agerpres.

Soţia preşedintelui SUA a scris pe Twitter că scopul călătoriei sale în cele două state este de „a petrece Ziua Mamei cu mame şi copii ucraineni care au fost forţaţi să îşi părăsească locuinţele din cauza războiului lui Putin”.

„De asemenea, voi vizita trupele americane şi voi exprima recunoştinţă pentru eforturile de ajutorare a ţărilor vecine şi a lucrătorilor umanitari”, a adăugat Jill Biden.

Foto: Twitter/ Scott Detrow


Politica