luni, aprilie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Efect neașteptat al războiului: România, printre țările interesate de investiții imobiliare în Spania

Impactul social al războiului din Ucraina se resimte și în sectorul imobiliar, iar Spania e văzută ca un refugiu sigur pentru investiții venite din țările aflate în proximitatea conflictului, scrie publicația specializată El Economista.

Publicația citează datele companiei spaniole Sonneil Homes, specializată în vânzarea de reședințe către cumpărătorii străini, care arată că numărul de căutări de locuințe în Spania a crescut rapid în zilele dinaintea invaziei ruse în Ucraine. Concret, Sonneil Homes a realizat un studiu al cererilor de informații primite din zonele apropiate conflictului care relevă că solicitările din 1 februarie până la 27 martie 2022 au crescut cu 134% față de aceeași perioadă din 2021.

Cele mai mari creșteri se înregistrează în Polonia (cu peste 115%), România și Cehia, cu creșteri de peste 70%.

Policlinica Buna Vestire Craiova

În plus, tendința de căutare a locuințelor pe Google confirmă datele companiei imobiliare. Echipa Sonneil Research a analizat utilizarea a peste 6.300 de cuvinte cheie legate de căutarea unei case în Spania din toate țările apropiate de Ucraina. În februarie 2022 (ultimele date disponibile), utilizarea acestor cuvinte cheie a crescut cu peste 67% față de februarie 2021 în toate țările apropiate de Ucraina.

Zona de coastă în care căutările de locuințe prin Google au crescut cel mai mult a fost Costa Blanca, cu o creștere în februarie 2022 de 108% față de aceeași lună a anului trecut. Relevantă este creșterea interesului pentru locuințe în La Nucía (cu 300% mai mult decât în 2021), Moraira (133%) și Alicante (127%), scrie economedia.ro

Costa Blanca este urmată de Costa de la Luz (Huelva), cu o creștere de 50%, și de Insulele Canare, care au primit cu 39% mai multe căutări. De asemenea, se remarcă și cazul Asturiei , singura comunitate autonomă din nordul Spaniei în care a crescut interesul pentru locuințe din țările apropiate de Ucraina.

Orașele spaniole în care rezidenții din aceste țări au căutat cele mai multe locuințe în februarie 2022 au fost Marbella, Torrevieja și Malaga, deși cele în care interesul a crescut cel mai mult față de 2021 au fost Cadaqués (Gerona) și La Nucía (Alicante), cu creșteri de 500% și, respectiv, 300%, urmate de Chiclana (Cádiz) și Malaga (200% fiecare).

Politica