marți, mai 21, 2024

Ultima ora

spot_img

Sport

OMS: 99% din populația lumii respiră un aer poluat

Aproape toată populaţia lumii, 99%, respiră aer poluat şi nesănătos, anunţă Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), care face apel la reducerea utilizării combustibililor fosili, informează luni agenţiile AFP şi DPA, conform Agerpres.

Doctor Sophie Gumy, de la Departamentul pentru mediu, schimbări climatice şi sănătate al OMS, a precizat că aceste concluzii sunt rezultatul unei combinaţii de imagini satelitare din întreaga lume şi date colectate în mii de oraşe.

Raportul OMS arată că un număr record de peste 6.000 de zone urbane din 117 ţări monitorizează în prezent calitatea aerului. Aceasta reprezintă „aproximativ 80% din populaţia urbană mondială de astăzi”, a spus Gumy. Cu toate acestea, aceşti locuitori încă respiră niveluri periculoase de particule fine şi dioxid de azot, populaţiile care trăiesc în ţările cu venituri reduse şi medii fiind cele mai expuse.

Policlinica Buna Vestire Craiova

În cele 117 ţări care monitorizează calitatea aerului, OMS a constatat o calitatea a aerului în 17% dintre oraşele ţărilor cu venituri mari sub liniile directoare ale OMS privind calitatea aerului în ceea ce priveşte PM2,5 sau PM10. În ţările cu venituri mici şi medii, calitatea aerului în mai puţin de 1% din oraşe este conformă cu pragurile recomandate de OMS.

„Prea multe investiţii sunt în continuare consacrate unui mediu poluat, mai degrabă decât în aer curat şi sănătos”, a spus Maria Neira. Majoritatea măsurătorilor menţionate în raport au fost efectuate între anii 2010 şi 2019, adică înainte de pandemia de COVID-19, care a avut impact asupra transporturilor şi a numeroase sectoare economice şi industriale poluante.

Pentru OMS, constatările raportului evidenţiază importanţa reducerii utilizării combustibililor fosili şi a adoptării altor măsuri concrete pentru reducerea nivelurilor de poluare a aerului. Informaţiile actualizate din baza de date a OMS privind calitatea aerului introduc pentru prima dată măsurători la nivelul solului ale concentraţiilor medii anuale de dioxid de azot (NO2), un poluant urban comun şi un precursor al particulelor şi al ozonului.

Aproximativ 4.000 de localităţi din 74 de ţări colectează date despre dioxidul de azot de la nivelul solului. Doar aproximativ un sfert dintre locuitorii acestor zone respiră concentraţii medii anuale de dioxid de azot conforme cu liniile directoare ale OMS.

Dioxidul de azot este asociat cu afecţiuni respiratorii, în special cu astmul bronşic, şi conduce la simptome precum tuse, respiraţie şuierătoare sau dificultăţi de respiraţie, spitalizări şi vizite la departamentele de urgenţe medicale.

Actualizarea include şi măsurători ale particulelor din aer cu un diametru egal sau mai mic de 10 microni (PM10) sau 2,5 microni (PM2,5). Aceste două grupe de poluanţi provin în principal din activităţile umane asociate arderii combustibililor fosili. Particulele în suspensie sunt capabile să pătrundă adânc în plămâni şi în fluxul sangvin, provocând mai ales probleme cardiovasculare, cerebrovasculare şi respiratorii.


spot_img
spot_img

Politica