sâmbătă, mai 4, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Olt. Sicriu aruncat peste gardul cimitirului din Slatina

Imagini cu un sicriu care a fost aruncat peste gardul celui mai mare cimitir din Slatina au apărut zilele trecute pe rețelele de socializare.

Conform adevarul.ro, în imagini se văd mormane de gunoaie aruncate peste gardul Cimitirului Strehareţ, cel mai mare cimitir din municipiul Slatina, însă printre resturi de vegetaţie, candele, cruci, bucăţi de ciment, piatră, gresie, granit etc., este şi un sicriu aproape întreg.  În apropierea sicriului se observă bucăţi de oase care par a fi oseminte umane. Fotografiile au fost postate de jurnalista Laura Mira pe contul său de Facebook, iar joi-seara, în urma unei sesizări telefonice, mai multe instituţii au plecat în control.  Pe întuneric, cel mai probabil la lumina lanternelor, reprezentanţii Direcţei de Sănătate Publică au consemnat ce au găsit la faţa locului, dar n-au fost în măsură să aplice vreo sancţiune, pentru că nu s-a identificat pe loc proprietarul terenului şi nici nu s-a putut constata cine se face vinovat de depozitarea necontrolată a respectivelor deşeuri. „Colegii au fost aseară, la orele 10,00, şi cu Poliţia Municipiului, şi au găsit acolo resturi menajere, material lemnos, plastic, textile, dar titularul suprafeţei de teren pe care se aflau deşeurile nu a fost identificat. S-a încheiat un proces-verbal de constatare şi s-a  trimis către Poliţie, pentru a dispune măsuri în consecinţă“,  a declarat purtătorul de cuvânt al DSP Olt, Gabriela Gogiu, conform aceleiași surse.

O reacţie de-a dreptul ciudată a venit, în schimb, din partea Gărzii de Mediu Olt. Şeful instituţiei, Gheorghe Neacşa, contactat de „Adevărul“ astăzi, a precizat iniţial că la faţa locului s-au deplasat comisari ai Gărzii de Mediu Olt, însă nu ar fi găsit nimic în neregulă.  Mai mult, curăţenie s-ar fi găsit şi la precedentul control, desfăşurat nu demult. În fapt, în această dimineaţă în zonă a fost un furnicar, maşinile cărând la foc continuu resturile care aproape că au acoperit valea pârâului Mariţa, aflat în imediata apropiere. Şeful Gărzii de Mediu a revenit la scurt timp cu un telefon, după ce s-a deplasat personal în teren, confirmând că ce fac angajaţii cimitirului încalcă cu vârf şi îndesat legislaţia de mediu.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Aşa este. Nu sunt oseminte şi nici sicriul, dar, într-adevăr, sunt deşeuri. Rămâne să finalizăm (n. red. – controlul) luni, trebuie să mergem şi cu reprezentantul Direcţiei de Patrimoniu (n. red. – terenul pe care sunt depozitate deşeurile aparţine Primăriei Slatina). Am venit aici cu colegii. S-a făcut curăţenie, dar s-a făcut curăţenia aceia cum se făcea odată: iau buldo şi încep să le împing, să le amestec şi să le acopăr. Dar asta nu e curăţenie. Sunt multe deşeuri care trebuiesc luate şi trebuie făcută curăţenie aşa cum trebuie. (…) E o acţiune mai amplă, nu se termină într-o zi“, a spus Neacşa, Şeful Gărzii de Mediu Olt, a mai adăugat sursa.

Sursa foto: adevarul.ro

Politica