duminică, mai 5, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Comisia Europeană: PNRR nu se poate renegocia pentru pensii

Comisia Europeană a precizat că doar în cazul în care o țară nu mai poate duce la îndeplinire PNRR-ul, din motive excepționale, cum ar fi dezastre naturale de dimensiuni istorice, s-ar putea renegocia Planul de Redresare și Reziliență. Lămuririle au fost date în contextul discuțiilor din spațiul public în legătură cu intenția PSD de a renegocia PNRR la capitolul pensii.

Potrivit Comisiei Europene, pentru a ne încadra în acel plafon de 9,4% din PIB cu toate pensiile de stat, trebuie făcută o reformă așa cum ne-am angajat prin PNRR, care să presupună, pe de o parte, creșterea pensiilor foarte mici, și pe de altă parte, încurajarea pensionării târzie, oferind de exemplu stimulente cetățenilor ca să iasă mai târziu la pensie. De asemenea, și pensiile speciale ar trebuie regândite, astfel încât ele să se aplice pe baza principiului contributivității, a mai transmis Comisia Europeană.

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a comentat această situație: „Eu nu am vorbit de o renegociere a unei reforme sau de scoatere a unei reforme din PNRR. N-am zis niciodată acest lucru, nici eu, nici vreun coleg de-al meu, nici dl. Marius Budăi n-a spus acest lucru, însă am vorbit de optimizare și de soluțiile cu care venim pentru fiecare reformă”, a spus Marcel Ciolacu, duminică seara, la Digi24.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„În acest moment, când a fost făcut acel procent de 9,4, s-a luat în considerare că suntem la marja de 8 la sută – cât reprezintă pensiile din PIB. Nefiind prinse în jalonul pe care trebuie să-l îndeplinim acum în ceea ce privește reforma pensiilor, ne-au atras atenția că trebuie să prindem toate pensiile – și cele ocupaționale, și ale militarilor, și cele speciale. Deja ajungem la un procent de aproape 9 la sută. Nu putem să rămânem…Media europeană este 10,6 – 10,8, sunt și state cu 12 la sută. Nu poți să condamni românii pe următorii 40 de ani, 50 de ani, că mai există nicio majorare de pensii”, a explicat președintele PSD.

El a spus că pensiile speciale reprezintă doar 0,1 la sută. „Dar știți că eu în Parlament am trecut o lege care pe urmă a fost… Dar sunt niște lideri, au zis că în 30 de zile termină cu legile speciale, cu pensiile… Eu am venit cu un proiect de lege, l-am trecut prin parlament. Mai mult, acum, pe proiectul PSD… vă reamintesc că PSD, eram președinte al Camerei, a venit cu un proiect prin care am renunțat la indemnizațiile parlamentarilor ca un exemplu pentru toată lumea. Cred că la pensiile speciale marea anomalie este că există în România persoane care în acest moment au o pensie mai mare decât au avut salariul când erau activi. Acest lucru nu se întâmplă niciunde în lume”, a declarat Marcel Ciolacu în legătură cu pensiile speciale.

„Este un drept constituțional dreptul la pensie, ca și dreptul la muncă și cred că trebuie o abordare tot pe zona de impozitare fiscală”, a conchis liderul PSD în legătură cu reforma pensiilor cerută de Comisia Europeană prin PNRR.

Politica