joi, mai 2, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Primarul Râmnicului s-a răzgândit în privința programului pentru parcări

După ce consilieri locali au propus modificarea regimului de parcări publice din Râmnicu Vâlcea, edilul Mircia Gutău a declarat într-o postare pe pagina primăriei că este împotriva speculațiilor create pe baza acestui subiect. Inițial, primarul a declarat că a propus schimbarea programului pentru parcările publice, din intervalul 08.00 – 17.00 în intervalul 08.00 – 20.00. La scurt timp, edilul a revenit cu o declarație în care a menționat că după ce a analizat reacțiile provocate de această modificare, a hotărât să convoance din nou consilierii locali, într-o ședință extraordinară în care ar urma să propună revenirea la programul normal pentru parcările publice din oraș.

„Analizând cu atenție reacțiile provocate de recenta modificare a regimului parcărilor cu plată, reacții venite din partea cetățenilor simpli, dar și dinspre reprezentanți ai mass-media, și în urma consultărilor avute cu consilierii PER, PSD și USR, am decis convocarea marți, 15 februarie, a unei ședințe extraordinare a Consiliului Local în care să propun abrogarea punctului referitor la prelungirea programului de tarifare a parcărilor cu plată, astfel încât acesta să rămână de luni până vineri, între orele 08.00 – 17.00 și sâmbăta, între orele 09.00 – 13.00.Trebuie să subliniez faptul că inițiativa extinderii programului de tarifare a venit inițial din partea titularilor abonamentelor de parcare (rezidenți persoane fizice) care doreau să beneficieze de un loc de parcare și după ora 17.00, un astfel de sistem fiind deja în vigoare în orașe precum Sibiu, Brașov sau Craiova. La fel de adevărat este și faptul că în perioada în care, conform legii transparenței decizionale, proiectul de HCL privind extinderea programului parcărilor cu plată în municipiu a fost în dezbatere publică pe site-ul Primăriei, nu au fost aduse argumente împotriva adoptării sale (propunerile făcute exclusiv pe rețelele sociale de către consilierii PNL sunt atât de fanteziste încât nu pot fi luate în serios!).În consecință, îi informez pe cetățenii municipiului că voi ține cont de opiniile lor – chiar dacă acestea au fost exprimate după ședința de Consiliu de marți – și voi face toate demersurile legale pentru revenirea la programul anterior de tarifare a parcărilor cu plată”, a declarat edilul Râmnicului, Mircia Gutău.

Politica