luni, mai 6, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Mai mulți medici au prelevat organele unei femei aflate în moarte cerebrală!

O femeie aflată în moarte cerebrală a salvat viețile mai multor oameni. Organele acesteia au fost donate unor pacienți din București și Cluj. Procedura s-a desfășurat pe parcursul nopții, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş.

Mai multe echipe de medici de la Târgu Mureş, Cluj-Napoca şi Bucureşti au prelevat ficatul şi rinichii de la o pacientă aflată în moarte cerebrală la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş. Este vorba despre o femeie de 65 de ani, internată în Secţia Clinică ATI, potrivit descoperă.ro.

Ficatul prelevat a fost trimis la Bucureşti, la Institutul Clinic Fundeni, iar rinichii au fost trimişi la Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj. Transplanturile de la Târgu Mureş au fost realizate în noaptea de duminică spre luni.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Mobilizarea tuturor echipelor medicale a fost maximă în aceste momente, cu atât mai dificile ţinând cont de contextul epidemiologic actual şi de toate măsurile de protecţie impotriva SARS-CoV2, aducând o nouă şansă la viaţă altor persoane”, au anunțat reprezentanții unității medicale.

 Prelevarea de organe este a şaptea din anul 2021, de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş.

Politica