duminică, mai 5, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Încă un scandal, marca Diana Șoșoacă. Soțul senatoarei, pus sub control judiciar

Dumitru Silvestru Şoşoacă, soţul senatoarei Diana Şoşoacă, a fost audiat luni la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, unde a ajuns pentru ultraj. El este acuzat că a agresat un polițist în urma unui conflict cu o echipă de jurnaliști străini veniți să-i ia un interviu Dianei Șoșoacă.

Silvestru Şoşoacă a fost pus sub control judicicar pentru 60 de zile.

Incidentul a avut loc vineri seară, la cabinetul de avocatură al Dianei Șoșoacă, unde o echipă de jurnaliști de la postul italian Rai Uno au venit să-i ia un interviu senatoarei.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Diana Şoşoacă a sunat la 112 şi a anunţat că la sediul cabinetului ei de avocatură s-a prezentat o echipă a televiziunii italiene RAI, iar pe fondul întrebărilor din cadrul interviului s-a declanşat un conflict.

„În data de 10 decembrie 2021, prin apel 112, o persoană a reclamat că la sediul cabinetului său de avocatură s-a prezentat o echipă a unei televiziuni străine, iar pe fondul întrebărilor adresate, cu privire la realizarea interviului, s-a declanşat un conflict. La faţa locului s-au deplasat, de urgenţă, poliţişti din cadrul Secţiei 4. În cauză au fost întocmite două dosare penale, unul pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj, iar cel de al doilea urmează a fi înaintat către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea stabilirii situaţiei de fapt”, a anunțat luni Poliţia Capitalei.

Senatoarea susţine că i s-a părut ciudat că doi cameramani care o însoţeau pe jurnalista Lucia Goraci vorbeau în engleză, nu în italiană, şi că a fost chiar agresată de italiancă.

„S-a intrat peste mine în casă de către o echipă de jurnalişti care susţinea că e din Italia, de la RAI 1.

Aceştia nu au vrut să îşi decline identitatea şi nici să respecte ce agreasem, adică să răspund la trei întrebări, şi am fost nevoită, pentru că doamna jurnalistă Lucia Goracci a început să urle şi să mă ameninţe că o să cheme ambasada, să solicit intervenţia 112.

Doamna Goraci între timp a ieşit, a plecat. Am rămas cu doi cameramani, care vorbeau în engleză. Dacă erau de la RAI 1 de ce nu vorbeau în italiană? De aceea am şi sunat la 112.

În timp ce vorbeam cu poliţia, a mai venit o echipă de poliţişti care a deschis uşa locuinţei mele şi în acel moment au făcut culoar de trecere doamnei jurnaliste care a intrat filmând. Au intrat efectiv în casa mea şi am solicitat poliţiei să o dea afară. Ea a venit în mine, m-a lovit cu mâna şi piciorul, urlând că eu îi sechestrez pe cei doi, care ei vorbeau cu poliţia”, a relatat Diana Şoşoacă.

Senatorul cere să se investigheze dacă jurnaliștii i-au pus droguri sau aparatură de înregistrare în casă.

Diana Şoşoacă a mers luni la sediul Parchetului, alături de un grup de susținători și a acuzat un complot al partidelor parlamentare împotriva ei, pentru a nu fi prezentă la dezbateri în Parlament, scrie observatornews.ro

Politica