sâmbătă, mai 25, 2024
spot_img

Ultima ora

spot_img

Sport

spot_img

MAE, atenționare de călătorie pentru Bulgaria: E cod portocaliu de ploaie şi ninsoare

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Bulgaria că ţara vecină se află, miercuri, sub o avertizare de cod portocaliu de precipitaţii mixte sub formă de ploaie şi ninsoare, însoţite de vânt puternic.

Meteorologii bulgari au transmis că o parte însemnată a Bulgariei va fi afectată, marţi şi miercuri, de căderi abundente de precipitaţii mixte însoţite de vânt, fiind emis un cod portocaliu de precipitaţii mixte sub formă de ploaie şi ninsoare, însoţite de vânt puternic, pentru regiunile Blagoevgrad, Smolyan şi Kârdjali. Cantitatea de precipitaţii va atinge valori de 30-50 mm, notează MAE.

În acest context, autorităţile bulgare recomandă urmărirea cu atenţie a evoluţiei meteorologice din zonele vizate de atenţionare, adaptarea vitezei la condiţiile de trafic, echiparea autovehiculelor pentru circulaţie pe drumurile publice în condiţii de iarnă, respectarea strictă a semnalizării rutiere şi a indicaţiilor/semnalelor organelor de control aflate la faţa locului.

Policlinica Buna Vestire Craiova

De asemenea, pe perioada instituirii codului de atenţionare meteorologică este posibil ca, prin decizia autorităţilor bulgare competente, unele categorii de drumuri să fie închise circulaţiei rutiere, a precizat MAE.

Informații suplimentare pot fi accesate astfel: cu privire la starea vremii – pe site-ul www.weather.bg; cu privire la starea actuală a drumurilor – pe aplicația gratuită LIMA www.lima.api.bg, de pe pagina de internet a Agenției „Infrastructura Rutieră” – www.api.bg și la numărul de telefon 070013020, accesibil în regim non-stop; cu privire la regimul vamal, la intrarea în Bulgaria dinspre Turcia, pe site-ul www.mae.ro/travel-conditions/3677 (Condiții de călătorie în Bulgaria, titlul Reglementări vamale) și pe site-ul Agenției „Vămi” din Bulgaria – www.customs.bg; cu privire la e-vigneta și sistemul e-TOLL – pe site-ul www.bgtoll.bg; cu privire la situația circulației prin punctele de trecere a frontierei bulgare – pe site-ul www.mvr.bg.

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Sofia: +35929712858 şi +35929733510, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie telefonul de permanență al misiunii diplomatice a României în Republica Bulgaria: +359879440758.

spot_img
spot_img
spot_img

Politica