luni, iunie 17, 2024

Ultima ora

Sport

Alertă în Vâlcea. O mașină a spart o țeavă de gaze

Update/ Au fost evacuate 12 persoane. Șoferul care a provocat accidentul a suferit un atac de panică. Alimentarea cu gaze a fost oprită, anunță ISU Vâlcea.

___

Din nou, alertă în Vâlcea. O mașină a intrat într-o țeavă de gaze pe DN64, în Valea Cheii. Sunt scurgeri însemnate de gaze, anunță ISU Vâlcea.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Pompierii militari vâlceni au fost solicitați, cu puțin timp în urmă, pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, ca urmare a unui accident rutier care a avariat o conductă de gaze, în localitatea Valea Cheii. La locul evenimentului s-au deplasat de urgență forțe din cadrul Detașamentului de Pompieri Râmnicu Vâlcea, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o autospecială CBRN și o ambulanță SMURD. Forțele ISU ajunse la fața locului au constatat că sunt pierderi însemnate de gaze din conducta avariată. A fost anunțat de urgență Distrigaz.Echipajele operative au balizat zona și au realizat un perimetru de siguranță, urmând a se lua toate măsurile necesare pentru protecția populației din zona respectivă, inclusiv emiterea unui mesaj RO-ALERT.” – ISU Vâlcea

Persoanele din perimetrul de siguranță vor fi evacuate. Sunt 7 locuințe.

Revenim!

Politica