luni, mai 6, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Elevii vâlceni, noi reproșuri la adresa Ministrului Educației

Asociația Vâlceană a Elevilor (AVE) a solicitat ca Sorin Cîmpeanu să nu fie numit în viitorul Guvern în poziția de Ministru al Educației. Acțiunii AVE s-au alăturat și elevi din mai multe orașe din țară, inclusiv din capitală.

Elevii susțin că Institutul Național de Sănătate Publică a transmis multiple adrese în care a afirmat faptul că nu au fost consultați legat de condiționarea deschiderii școlilor în funcție de rata de vaccinare a angajaților din unitatea de învățământ. Astfel, declarațiile Ministrului de acum câteva zile în care afirma că “acest prag de 60% s-a conturat în urma discuțiilor cu specialiștii din INSP și DSP” se dovedesc a fi niște minciuni. 

“Dacă săptămâna aceasta Sorin Cîmpeanu ne critica pentru că nu suntem de acord cu măsurile luate de specialiștii din sănătate deși nu avem studii de în domeniu, fapt care ar genera incompatibilitatea cu titulatura de elev, acum putem observa faptul că însăși dumnealui era cel ce făcea acest lucru, refuzând să consulte Institutul Național de Sănătate Publică cu privire la o problemă ce vizează sănătatea publică. Acțiunile sale nu au alt obiect decât a degrada pe toată lumea, de la elevi, părinți, profesori, până la cercetători și specialiști. Deschiderea școlilor în funcție de rata de vaccinare a personalului angajat nu are niciun fundament, aceasta putând să reprezinte un pericol uriaș pentru elevi. Educația elevilor, și în contextul actual, viețile elevilor, nu pot fi lăsate în mâinile sale. Solicităm ca Sorin Cîmpeanu să nu fie numit ministru în viitorul Guvern”, a transmis AVE.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica