vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

PSD merge la Palatul Cotroceni cu o propunere de premier

PSD va merge la Palatul Cotroceni cu o propunere de premier a anunțat Marcel Ciolacu, președintele partidului.

„PSD este dispus să îşi asume actul de guvernare”, a afirmat liderul PSD, precizând că este obligaţia social democraților să se implice în soluţionarea crizei, pentru că au cel mai mare grup parlamentar. „Cred că acest bâlci, de două luni de zile, cu desemnări de prim-miniştri, ştiind că nu vor trece, cu programe de guvernare, cu rezoluţii în miezul nopţii care nu au nicio legătură cu problemele românilor cred că este cazul să înceteze”, a continuat Ciolacu.

„Ne aflăm într-o criză majoră pandemică negestionată, într-o criză economică, socială și politică declanșată de fosta guvernare de dreapta, respectiv PNL și USR. Am văzut abordarea celor două partide în ședințele lor este o abordare în continuare și arogantă și superficială. Eu vă anunț că am terminat cu colegii mei și cu specialiștii din partid cele 100 de priorități pentru români, atât pe perioadă scurtă, cât și medie și de aici vom porni discuțiile pe care o să le avem cu PNL sau cu USR”, a mai declarat liderul PSD.

Policlinica Buna Vestire Craiova

De asemenea, șeful social-democraților a anunțat că la negocierile cu PNL se va discuta în primul rând programul de guvernare și nu împărțirea funcțiilor.

„Să nu credeți vreo clipă că eu nu o sa cer mandat ca PSD să propună un premier. Să nu credeți că noi vom face o construcție politică aberantă. PSD va merge la Cotroceni cu propunere de prim-ministru”, a anunțat Marcel Ciolacu.

Întrebat dacă este dispus să discute și cu cei de la USR, Marcel Ciolacu a spus: „Orice formaţiune politică, când reprezintă cetăţenii ci când are de-a face cu o asemenea criză, stă de vorbă cu toată lumea. PSD nu va intra în negocieri sau discuții sterile privind ministerele, întâi stabilim programul de guvernare.”

PNL va relua miercuri negocierile cu USR, urmând ca miercuri să aibă loc o întâlnire între echipele de negociere ale partidelor, scrie digi24.ro Totodată, liderul PNL, Florin Cîțu, l-a sunat pe președintele PSD, Marcel Ciolacu, pentru a stabili o întâlnire, însă cel din urmă a spus că îl va suna mâine înapoi, deoarece are „agenda ocupată”.

Politica