luni, aprilie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Mehedinți. Șeful Poliției Locale Severin a fost suspendat din funcție!  Gîrlea cel mânios, trimis în judecată pentru purtare abuzivă!

Cine seamănă vânt culege furtună! Comandantul Poliției Locale din primăria Drobeta Turnu Severin, pensionarul MAI cu grad de comisar șef, Manuel Georgian Gîrlea și-a făcut-o cu mâna lui acum la vârsta senectuții: și-a pierdut și funcția și riscă să ajungă și la închisoare. Motivul, omul privilegiat ce ajunsese să primească bani gârlă de la stat din două părți, mai precis și  pensie MAI de invidiat și salariu gras de la primărie, a fost trimis în judecată pentru purtare abuzivă. Dosarul penal care îl are ca inculpat pe Gîrlea Manuel Georgian are numărul 4913/225/2020, se află pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, ultimul termen de judecată fiind ieri 27 septembrie 2021. În această speță, potrivit site-ului Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, numitul  Mircea Alexandru Chițu este parte vătămată iar Dragoș Năstasie este parte civilă. Până să se ajungă la proces, adică la trimiterea în judecată, Gîrlea Manuel Georgian s-a luptat în zadar cu avocații lui la Poliție și Parchet, ca să nu fie trimis în judecată. Căci trimiterea în judecată în penal înseamnă nu numai risc de pușcărie ci și pierderea funcției.

„Odată cu trimiterea în judecată a domnului Gîrlea am fost obligați de lege să-l suspendăm din funcție pe perioada procesului”, ne-a declarat primarul Severinului, Marius Screciu.

În prezent, Poliția Locală Severin este condusă de directorul executiv adjunct Gheorghe Sfințescu, un om bine pregătit, echilibrat, calm și foarte responsabil.  

Policlinica Buna Vestire Craiova

Faptele: Gîrlea cel iute de mânie și-a făcut-o cu mâna lui
Cu mai bine de un de zile în urmă, consilierul local PNL din CL Drobeta Turnu Severin, Dragoș Năstasie, și Mircea Alexandru Chițu i-au  surprins pe mai mulți salariați ai primăriei Severin în timpul orelor de serviciu în timp ce petreceau, adică beau și mâncau pe șest, feriți de ochii trecătorilor,  într-un cort, sau ceva similar, instalat undeva pe domeniul public din municipiu.

Cei doi tineri au încercat să filmeze totul și să le ceară socoteală angajaților primăriei ascunși acolo. Nu mică le-a fost mirarea însă când au văzut că din rândul petrecăreților a apărut ca un bodyguard, cu o falcă în cer și cu una în pământ, șeful Poliției Locale, Manuel Gîrlea, care i-a agresat atât fizic cât și verbal, amenințările, injuriile și jignirile proferate de acesta la adresa celor doi fiind de-a dreptul șocante și greu de reprodus. Nu puțini știu că Gîrlea este un om dur, iute la mânie și cu  limbaj arogant, „calități” pe care le avea încă de pe timpul când ocupa funcția de șef al mascaților din cadrul temutului Departament de Intervenție Rapidă din cadrul IPJ Mehedinți. Unul dintre oamenii grei  care l-au  susținut cel mai mult pe Gîrlea în mai toate funcțiile pe care le-a avut a fost chestorul în rezervă Doru Dumitrescu, actual consilier județean PSD în cadrul CJ Mehedinți.
Poate și ca urmare a acestor pile tari, pensionarul MAI Manuel Georgian Gîrlea a devenit un om privilegiat care a avut parte de așa-zise venituri nesimțite. Concret, potrivit declarației de avere din anul 2020, Gîrlea încasa în același timp un salariu anual de 87.695 de lei ca șef la Poliția Locală Severin, un venit anual de 19.800 de lei ca membru în comisia ATOP din CJ Mehedinți – unde, ca o coincidență, președinte al comisiei ATOP este chestorul în rezervă Doru Dumitrescu – plus pensia anuală MAI în cuantum de 108.000 de lei. Acum pe timpul procesului, Gîrlea a rămas doar cu pensia MAI de 108.000 de lei anual. Important de știut este că potrivit noului cod de procedură penală, infracțiunea de serviciu de purtare abuzivă, articolul 292,  prevede următoarele:
(1) Întrebuinţarea de expresii jignitoare faţă de o persoană de către cel aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 6 luni sau cu amendă;
(2) Ameninţarea ori lovirea sau alte violenţe săvârşite în condiţiile alin. (1) se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale cărei limite speciale se majorează cu o treime. Precizăm că până la o condamnare definitivă Gîrlea Manuel Georgian beneficiază de prezumția de nevinovăție.

Politica