vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Covid-19 Dolj: Număr mare de noi cazuri, mai ales la elevi și studenți!

Cazurile de infectare cu Covid-19 au o creștere accelerată, în Dolj. Potrivit raportării zilnice a DSP, au fost înregistrate 183 de persoane care s-au îmbolnăvit. Foarte mulți tineri sunt victime ale valului 4, dovadă fiind că au fost găsiți pozitivi 29 de elevi și 6 studenți.

Situația este înspăimântătoare la școlile din Craiova, dar și din județ. 14 unități de învățământ au fost nevoite să-și mute activitatea în online, iar cadrele didactice și nedidactice care s-au infectat au intrat în izolare. De pildă, la CN Carol I din Craiova, în prezent, sunt 5 elevi bolnavi, iar la CN Frații Buzești, Liceul de Arte Marin Sorescu și la Școala Gimnazială Traian câte 3 de fiecare, anchetele fiind în curs de desfășurare. Câte două cadre de fiecare au fost găsite infectate și în Școala Gimnazială Gheorghe Bibescu, CN Elena Cuza și Școala Gimnazială Lascăr Catargiu.

În județ, 8 localități au trecut pragul de 3 infectări la mia de locuitori. Este vorba de Teasc (3,29), Calopăr (3,82), Șimnicu de Sus (3,98), Catane (4,16), Cârcea (4,17), Fărcaș (4,77), Bechet (5,09) și Ghercești (5,41). La Spitalul de Boli Infecțioase din Craiova numărul pacienților este 274, la Spitalul Județean de Urgențe 23, la Spitalul de Neuropsihiatrie 8, la Spitalul Municipal Filantropia 11, la Spitalul Municipal Bailesti 12, la Spitalul Orasenesc Dabuleni – Comp. Boli infectioase 21 si Spital Pneumoftiziologie Leamna 11. La Terapie Intensiva sunt 38 de persoane sunt internate, iar pe locurile ATI de la SCJU sunt deja pacienți în așteptare.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Numarul total de cazuri confirmate a ajuns la 28833, iar cel al deceselor la 663.

Politica