luni, aprilie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Cluj-Napoca: Concert cu mii de persoane la Sala Polivalentă, chiar dacă orașul este în scenariul galben!

Sala Polivalentă din Cluj-Napoca a găzduit sâmbătă, 18 septembrie, evenimentul muzical „Discoteca ’80”, unde au participat mii de persoane, chiar dacă orașul este în scenariul galben. Capitala Transilvaniei a depășit pragul de incidență de 2 la mia de locuitori, iar desfășurarea concertelor este permisă cu participarea publicului până la 70% din capacitatea maximă a spațiului și cu purtarea măștii de protecție.

„Am petrecut cele mai frumoase șase ore împreună, iar pentru asta vă mulțumim! Am dansat, am cântat, ne-am emoționat și ne-am bucurat tare mult să vă avem din nou alături! Vă lăsăm această imagine aici, să ne rămână mereu în gând și-n suflete seara aceasta memorabilă”, au scris organizatorii, pe pagina de Facebook a evenimentului.  Pe scenă au urcat Boney M, The Show–a tribute to ABBA, Gazebo, Joy, FR David și Eruption. 

Potrivit organizatorilor, regulile de acces la eveniment precizau că acesta „este permis persoanelor care prezintă rezultatul unui test antigen negativ (din ultimele 24 de ore) sau un test PCR negativ (din ultimele 72 de ore) sau persoanelor cu certificatul de certificat de vaccinare sau persoanelor care au suferit de COVID și se află în perioada cuprinsă între a 15-a și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2”. Ei afirmă că au vândut exact numărul maxim permis de bilete, adică până la 70% din capacitatea spațiului.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Potrivit ultimelor date ale Grupului de Comunicare Strategică, județul Cluj are o rată de incidență de 2,17 cazuri la mia de locuitori. Au fost raportate, în ultimele 24 de ore, 182 de cazuri noi de infecție. „Măsurile obligatorii sunt prevăzute în mod clar în HG. CJSU poate să spună doar, în baza ratei de incidență transmise de către DSP, în fiecare uat ce seturi de măsuri se aplică, desigur doar în temeiul HG. În măsura în care măsurile nu se respectă, forțele de ordine sunt singurele care pot constata și sancționa”, a declarat prefectul Clujului, Szilárd Tasnádi, pentru Monitorul de Cluj, notează Libertatea.

Spre deosebire de Discoteca ’80 de la Cluj-Napoca, evenimentul Forever Hit, care urma să aibă loc sâmbătă pe Arena Națională din București, a fost amânat pentru 2022, „deoarece incidența în București a trecut de 1 la mie”. În plus, unii artiști veneau din țări pe care România le consideră „roșii”.

Politica