miercuri, mai 8, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Patru răniți într-un accident pe Valea Oltului

Patru persoane au fost rănite într-un accident rutier care a avut loc duminică pe Valea Oltului. Incidentul s-a petrecut pe DN 7, km 220 în comuna Racovița, sat Tutulești, județul Vâlcea. În accident au fost implicate două autovehicole, un microbuz fără pasageri și un autoturism. Una dintre victime, o femeie de 85 de ani a rămas incarcerată.

 „Au fost anunțate 4 victime, din care una încarcerată. Pompierii militari au intervenit cu o ambulanță SMURD, o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, iar SAJ cu trei ambulanțe. Victimă încarcerată, o femeie în vârstă de 85 de ani, a fost scoasă, investigată și va fi transportată la spital. După investigații, celelalte persoane implicate au refuzat transportul la spital”, conform IPJ Vâlcea care susține și că soferii au fost testați cu etilotestul, rezultatele fiind negative.

Politica