vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Armata americană a început retragerea de pe aeroportul din Kabul

Trupele americane şi-au început retragerea de pe aeroportul din Kabul, a anunţat sâmbătă Pentagonul, în timp ce operaţiunea internaţională de evacuare din capitala afgană este pe sfârşite.

După ce talibanii au cucerit capitala Kabul pe 14 august, soldaţii americani rămaşi în Afganistan după retragerea etapizată a trupelor internaţionale din această ţară au fost grupaţi pe aeroportul capitalei afgane pentru a asigura desfăşurarea unui pod aerian de evacuare a străinilor şi afganilor care au colaborat cu trupele străine sau sunt consideraţi ”vulnerabili” în urma preluării puterii de către talibani.

Numărul celor evacuaţi de atunci a ajuns sâmbătă la circa 112.000, dintre care 5.400 sunt cetăţeni americani, scrie g4media.ro

Policlinica Buna Vestire Craiova

Pe aeroportul din Kabul mai erau sâmbătă circa 4.000 de militari ai SUA. Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, a confirmat la o conferinţă de presă că retragerea soldaţilor americani de pe aeroport a început, dar a refuzat să precizeze efectivele trupelor care mai sunt acolo.

Alţi responsabili americani vorbesc despre temeri în creştere cu privire la posibile noi atacuri teroriste în zona aeroportului, după cel de joi revendicat de gruparea Statul Islamic al Khorasan (ISIS-K) şi soldat conform surselor locale cu peste 170 de morţi, inclusiv 13 militari americani.

Surse din rândul talibanilor susţin că aceştia au început să preia controlul zonei militare a aeroportului din Kabul, cedată de militarii americani pe măsura retragerii acestora.

Politica