duminică, aprilie 28, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Zeci de permise reținute în weekend de polițiștii olteni

56 de permise auto și 2 certificate de înmatriculare au reținut, în acest weekend, polițiștii olteni, în urma unei acțiuni desfășurate pe linia rutieră.

Totodată, în urma activităţilor derulate de oamenii legii, au fost aplicate 566 de sancțiuni contravenționale persoanelor care au încălcat prevederile legale, valoarea totală a acestora fiind de 205.435 de lei.

Mai mult, au fost constatate 11 infracţiuni la regimul siguranţei circulaţiei pe drumurile publice, 5 fiind pentru consum de alcool, respectiv alcoolemie mai mare de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, 4 pentru conducere fără permis şi 2 pentru alte abateri.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Olt transmit că vor mai organiza astfel de acțiuni pe șoselele din județ pentru pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică,  prevenirea accidentelor rutiere şi depistarea conducătorilor auto aflaţi sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

Politica