După ce s-a făcut Lumină, văzând că e prea multă linişte pe Pământ, Dumnezeu a creat Omul. Atât i-a trebuit, că uite ce-a ieşit. Fiecare om cu adevărul său. Câţi oameni, atâtea adevăruri. Fiecare om este al cuiva. Zicem, eu sunt fiul părinţilor mei, sau, noi, oamenii, suntem fii Lui. Mai nou însă, că evoluăm involuând, omul este al USR, al PSD, al PNL, sau al lui Băsescu, al lui Ponta, Dragnea, Iohannis, Orban, Câţu… Dar Omenirea, că de ea vorbim, ne cuprinde pe toţi, devenind Adevăr/Realitate. Despre Condiţia umană, care este esenţa acestui adevăr, adică despre umanitate/umanism ar trebui să vorbim ca despre ceva care defineşte/diferenţiază, dându-i unicitate. Ar trebui scrisă cu litere mari ca etalon/expresie la care a ajuns.
Peste tot pe Pământ omul este o fiinţă socială, aşa i-a fost dat, care munceşte, (munca l-a făcut), iar rezultatul muncii lui se distribuie după reguli. Aici se rupe prima verigă în neguvernabila Românie. Munca şi rezultatul ei nu se mai distribuie după reguli, după Legi, ci după ne-reguli, Fărădelegi, care ţin aproape de sfera penalului, având în vedere amploarea şi influenţa asupra Condiţiei umane. Ce ne spune media mereu, încât au văzut/auzit (şi n-au luat măsuri) şi guvernanţii, e strigător la Cer, şi tragic, în condiţiile în care mulţi oameni mor de foame sau de boli, şi unii îşi pun pensii şi salarii cu cinci cifre în euro pe lună. Eu cred că doar dintr-un asemenea salariu lunar, sau pensie lunară, s-ar putea achita pensiile, tot lunar, la toţi consătenii mei din Măceşu de Sus, anual.
Un editorial e un fel de sucire şi răsucire a vorbelor. Cum să vorbeşti într-un editorial despre condiţia umană? Până la urmă cred că va fi interesant, pentru că vom vorbi despre noi şi despre cei de care depinde viaţa noastră, dată de Dumnezeu s-o trăim, nu să ne fie batjocorită de nişte neica nimeni deveniţi neoameni. Nu greşesc dacă afirm că principala caracteristică a Condiţiei umane este tragismul, adică spaţiul acela nedefinit dintre fiinţă, ca existenţă reală, şi suflet, ca existenţă ireală. În Istorie, omul a fost, şi este o fiinţă tragică. Oare ce simte un om care nu are unde să doarmă şi ce să mănânce (priviţi-i pe cei ce mănâncă din şi lângă tomberoanele oraşelor…)?
Peste Țară s-a lăsat, după „virusache”, o linişte suspectă că-ţi vine să-ţi iei câmpii. E un semn al disperării fără speranţe. Căci, de unde speranţe? Guvernanţii se joacă de-a actorii neştiinţei şi neputinţei pe scenele politice şi pe sticla tv-urilor, făcând glumiţe proaste şi legi şi mai proaste. Că tot vorbim de legi, s-au dat legile brânzei, ţuicii, vinului, a apei de ploaie (pe care-o plătim la întreţinere), dar nu s-au dat două-trei legi esenţiale: Legea Țăranului Român (care nu mai există decât în starea de stafie) şi a Pământului Românesc (care devine proprietatea altor naţii), şi Legea Condiţiei Umane, un fel de coş zilnic, care să cuprindă dreptul la o viaţă umană, la sănătate, la muncă), de care nu mai vorbeşte nimeni, gol fiind după atâtea „realizări politice”. Media se năpusteşte, cum vedeţi/citiţi, pe subiecte de interes(e) şi de rating, analiştii nu-şi mai ascund partizanatul…
Acum, nu că mă dau deştept (nici nu sunt, m-am convins), dar parcă în zilele de azi prea suntem (să fiu iertat) altfel decât, cred eu, chiar bunul Dumnezeu a vrut să fim când ne-a lăsat să-mpărăţim Pământul. De când ne-am născut şi până astăzi (cei care mai trăim, că unii s-au dus… vie amintirea lor), tragem o raită prin viaţă fără să-nțelegem ce ni se-ntâmplă, de unde ni se trage, cum se zice, să ducem viaţa asta ca un bun pierdut. N-o s-o luăm de la-nceputuri, ci, de undeva mai aproape de noi. Deci, până în `89 erau de vină, pentru cum o duceam, doar Ceauşescu şi comuniştii. După, în primii 5-10 ani, greaua moştenire. Apoi, greaua moştenire după guvernările PDSR-PSD, CDR, PDL-PSD-PNL, PDL. Au trecut prin viaţa/soarta noastră atâtea iniţiale, că-ţi vine lehamite, dar n-avem ce face, am fost şi suntem la mila lor. Și, ce poţi să pui în loc decât urmaşii urmaşilor? (Căpitane nu fi trist…). An de un an suntem sub tutela altor iniţiale, unele „contra naturii”, zic eu. Nu zic vorbe urâte, cum c-ar fi homosexualism sau lesbianism politic. Mondiala regulă a democraţiei zice că ai democraţie-libertate atâta timp cât ea nu dăunează altuia. Adică domne, dacă tot vii la putere ai grijă de români, nu doar de câţiva votanţi ai tăi Aşa e azi, ca-ntotdeauna, unii sunt mai cu moţ ca alţii, şi li se cuvine totul, cu vârf şi îndesat (ştiţi vorba tovarăşei, Nicule, dacă noi nu muncim şi-avem de toate, da` ăia care muncesc, îţi dai seama!?). Probabil era visul comunist despre RAI, unde, vorba lui Călinescu, Îngerii n-au puţă, altfel…).
„Domnilor, Condiţia Umană! Spuneţi-mi cum stăm cu ea, apoi vorbim”, îmi zicea mereu directorul liceului la care eram elev. Să vedem cum stăm. Stăm rău de tot. Ne-am hainit, ne-am câinit (ştiţi vorba, duce o viaţă de câine, vai de el!), ne-am stricat la suflet şi la minte, de prea multe neajunsuri, mâncare pe sponci, liniştea zilei de mâine, ioc… Pe vremea lui Ceauşescu alimentaţia raţională (ştiinţifică) s-a transformat în raţionalizarea alimentelor. Ce bine-ar fi ca azi să nu găseşti să cumperi (că ne-am descurca), dar să ai cu ce (cu asta nu ne mai descurcăm). Preţurile depăşesc salariile, sus se petrec chestii incredibile (bârfe, prostie, hoţii, șmecherii, etc.), la ţară (adică în mediul rural, unde trăieşte jumătate din populaţia ţării), se anunţă secete, apoi, furtuni şi grindină, inundaţii, caniculă, alţi viruşi, deci altă sărăcie (serial, nu alta, în ultimii ani), la oraş nu mai știi cum să faci faţă la întreţinere şi bănci, coşul zilnic e o glumă care nici măcar nu se mai spune. Trai nineacă însă, pentru unii la care le-a pus Dumnezeu – Guvernul – mâna în cap fără să se uite. Și, pentru ca românul să uite de toate (ca să uite de toate, el se uită la televizor), iată-ne şi cu o Coaliţie ca un fel de USL-ul de tristă amintire, de data asta „de dreapta” prostiei cu ştaif. Interesant e că astea vin imediat ce, graţie coabitării, n-a fost rezolvată elegant criza din justiţia cea independentă de politic, şi de ea însăşi. Asa se revine la Condiţia Umană şi la unul din elementele ei de bază, informarea/cultura, nu prostirea pe faţă. Apoi, mai avem umilirea prin înfometare, moartea prin spitale din epoca de piatră, cu rezultatul groaznic de popor bolnav. Conştientizează cineva că Poporul român (cu excepţia celor 10-15% care fac parte din găştile care se perindă pe la guvernare, şi a celor 5%, zic eu, care au furat cât s-a putut, și fură cât se poate) e înfometat? Pare incredibil dar e adevărat că nu conştientizează nimeni. Nici măcar „Măria sa, Poporul Român!”. Să se treacă în noua constituţie, la care se lucrează, doar un art.: CONDIŢIA UMANĂ a POPORULUI ROMÂN!
