sâmbătă, aprilie 27, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Pericolul plăcerii de vară

Tot mai multe persoane și, în mod special tinerii, își găsesc sfârșitul după ce merg la scăldat în zone interzise de pe raza județului Dolj. Zilele toride de vară ne fac să ne gândim la diverse metode prin care ne putem răcori, însă uneori, aceste decizii atrag după sine consecințe deosebit de grave.

După ce acum două săptămâni un minor de 16 ani din localitatea Coțofenii din Dos a fost înghițit de apele râului Jiu, miercuri, un alt adolescent și-a pierdut viața în Dunăre, pe raza comunei Ciupercenii Noi. Zilele intense de căutări ale pompierilor au adus vești proaste în ambele cazuri. Momentele considerate distractive de cei doi tineri care s-au expus pericolului au lăsat în urmă familii îndurerate.

Din aceste motive, autoritățile locale și județene atrag atenția cetățenilor cu privire la pericolul inevitabil al scăldatului în iauzi, lacuri sau fluvii. Oamenii sunt îndemnați să meargă în locurile special amenajate, precum ștrandurile sau piscinele ori să aleagă altfel de metode mult mai sigure.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Totodată, cetățenilor le este atrasă atenție cu privire la bolile cu care pot lua contact odată ce intră în apele impure ale lacurilor sau râurilor.

Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică (DSP) Dolj vin cu o serie de recomandări pentru locuitori, având în vedere că în județul nostru nu exista nicio zonă naturală amenajată pentru îmbăiere.

„Riscurile pentru sănătate la care se expun persoanele care se scaldă în râuri, lacuri, iazuri, canale de irigaţie, în locurile care nu sunt special amenajate, sunt următoarele:

– deces prin înec, deoarece nu este cunoscută exact adâncimea locului în care se scaldă iar în apele curgătoare se pot forma vârtejuri;

– îmbolnăviri prin:

a. leptospiroză (boală infecţioasă manifestată prin febră, dureri de cap, dureri musculare, afectarea ficatului şi icter, afectarea rinichilor);

b. meningită (inflamaţia foiţelor de înveliş ale creierului şi/sau măduvei spinării, manifestată prin febră, durere de cap severă şi persistentă, gât înţepenit si dureros la mişcare, convulsii si tulburări ale stării de conştienţă);

c. boli de piele – micoze, eczeme;

d. boli digestive – boală diareică, hepatită de tip A, holeră, febră tifoidă, dizenterie;

e. afecţiuni ale ochilor şi urechilor – blefarite, conjunctivite, otite, sinuzite;

f. înţepături de căpuşe – Boala Lyme (un risc major pe maluri cu bascheţi, vegetaţie sălbatică etc.).

Date fiind riscurile majore pentru sănătate ale scăldatului în locuri nepermise din cursurile de apă (boli grave şi chiar deces), solicităm cetăţenilor să evite această activitate pentru menţinerea propriei sănătăţi şi să supravegheze minorii aflaţi în grijă pentru a nu îşi periclita sănătatea sau chiar viaţa”, se arată într-un comunicat al DSP Dolj.

Foto: unimedia.info

Politica