„La înapoierea mea din Italia am găsit la Bucureşti o atmosferă de casă de nebuni, în care se înjurau oamenii unii pe alţii, de dimineaţa până seara. Şi dacă ar fi fost numai atât! Dar pe lângă nebuni mai erau şi pungaşi!” – C. Argetoianu
Din perioada de glorie a fotbalului craiovean, care a corespuns atunci cu perioada de glorie a fotbalului românesc, ce timpuri! – la naţională jucau ca titulari 8-9 craioveni, iar pe banca de rezerve mai erau vreo patru tot de la Craiova, mi-amintesc de o cronică a marelui scriitor Eugen Barbu, autor a cel puţin două cărţi monumentale (Groapa – o frescă dură a stării ţării şi a poporului său în perioada de dinainte de venirea comunismului, groapă în care suntem şi acum – şi Principele, altă frescă), care-şi făcea timp şi pentru fotbal – pe-atunci marii scriitori dădeau culoare incredibilă fotbalului prin implicarea lor. Cronica se chema ,,M-ai învins Rodioane”, și era o recunoaştere a valorii europene, ca fotbalist, a craioveanului Rodion Cămătaru, pe care, în cronici anterioare îl făcuse praf şi pulbere.
După foarte mulţi ani, în „epoca post comunistă `90 şi”, un valoros om politic, preşedinte ales de ţară, Emil Constantinescu, se retrage brusc din politica mare, unde a făcut totuşi ceva, nemaiparticipând la alegerile prezidenţiale pentru un al doilea mandat (de preşedinte) declarând, spre stupoarea întregii ţări, şi a întregii clase politice: „M-a învins securitatea!”.
Mai deunăzi, Ludovic Orban, preşedintele PNL, partid de dreapta aflat la guvernare, în prima parte chiar cu domnia sa premier, declară public, ca o justificare a numeroaselor „gafe” ale guvernării, ori, mai degrabă, „neputinţe” ale unei guvernări de la care toată ţara aştepta multe: „Pe noi nu ne-a învins PSD, ne-a învins Pandemia!”.
Dacă stăm şi gândim, singurul „învins”, declarat pe propria răspundere, de fapt e „învingător”, e marele scriitor (şi nu numai, căci era şi cu „foncţie” în elita politică de atunci) Eugen Barbu, care recunoaşte că „se legase” de o valoare reală şi incontestabilă a fotbalului nostru, recunoscută (valoarea fotbalistică) de „tribune”, adică de ţară, şi nu numai, tocmai el, care, bănuiesc, n-a pus piciorul pe minge, și nu ştia nici măcar câţi clini are (pe atunci mingile de fotbal aveau clini, nu buline).
Profesorul Emil Constantinescu s-a retras „în ordine şi fără pierderi”, siderând lumea, lume care nu s-a-ntrebat pe ce s-a bazat, cu ce-l aveau la mână „structurile”, că alt motiv n-avea, făcuse ceva pentru ţară în mandatul său. Mister politic care-mi aminteşte de un „alt retras” din motive neştiute, Crin Antonescu. Crinul făcuse totuşi o seamă de gafe impardonabile: crearea USL (un partid-stat), un amestec de stânga cu dreapta, imposibil nici măcar în comunism), şi „eliberarea” către sine însuşi a „legitimaţiei” de preşedinte (interimar), cretine „gogomănii” politice. Dar, ca şi la Emil Constantinescu, adevărul „retragerilor” subite nu-l vom şti niciodată.
La Ludovic Orban „învingerea”, e clar, nu e din vina Pandemiei, ci din cauza neştiinţei, neputinţei în „arta conducerii”, dar şi a lipsei de „cadre”, atât politice, cât şi de administrare, căci nu poţi să conduci şi să administrezi o ţară fără politicieni capabili, şi, mai ales, cu „administraţia” moştenită de la fosta putere, ţinută „pe baricade” fiindcă n-au avut cu cine s-o înlocuiască. Trebuie apoi să recunoască, el şi PNL, că totuşi PSD i-a învins, prin Administraţie, CCR şi Avocatul Poporului. Şi, dacă nu vor înţelege astea, şi mai fac şi „gogomănii” de genul balamucului alegerilor interne, sunt un partid pierdut, având soarta pnțcd cât de curând. Că Lumea şi Viaţa nu mai au răbdare.
Ar trebui să se uite la mult huliţii usr-işti, care se ceartă în familie, în sufragerie…
Culmea „neghiobiei politice” e atinsă de PSD, care face ce ştie mai bine: „mult zgomot pentru nimic(uri)”, vorba Marelui W, și se bate cu pumnul în piept că ei sunt învingătorii. Şi AUR face tot ce ştie: se poartă ca o ,,şoşoacă în pantaloni” cu şlițul deschis…
Singurii care sunt cu capul pe umeri, păstrându-şi orgoliul şi chibzuinţa, nu „pas cu pas”, ci permanent, sunt udmr-iştii, care-au ieșit din „troaca/trocul politic în interes propriu, cu interese pe termen nu prea lung – maghiarizarea aproape totală a unei părţi din Ţară, pe care, când va veni timpul, îl vor deconta naivii pnl-işti.
Pe Emil Constantinescu l-au învins „structurile”. Pe pnl-işti nu i-a învins „pandemia”, cum zice Ludovic Orban, ci naivitatea, ca să nu zic prostia. Atât îi duce pe ei „bibiloiu”. De unde nu e nici Dumnezeu nu cere, nu-i aşa?
