duminică, aprilie 28, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Primăria Râmnicu Vâlcea a obţinut finanţare pentru anveloparea termică a blocului A4 din Ostroveni

Blocul A4 de pe strada Luceafărului din Ostroveni, Râmnicu Vâlcea, va beneficia de anvelopare termică. Anunțul a fost făcut de primăria orașului.

„Printr-un Act Adiţional la unul dintre contractele de finanţare pe care Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea le are încheiate cu Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei – contracte ce vizează reabilitarea termică a patru blocuri din zona centrală (Anton Pann, bloc L – Calea lui Traian, bloc L – str. Regina Maria, bloc K – Scuarul Mircea cel Bătrân) şi a două blocuri de la intrarea în municipiu (blocurile 1 şi 2 din zona Troianu) – în cadrul ”Programului naţional privind creşterea performanţei energetic a blocurilor de locuinţe derulat conform OUG nr. 18/2009” a fost introdus şi blocul A4 de pe strada Luceafărului din Ostroveni”, se arată în comunicatul primăriei.

Suma alocată suplimentar de la bugetul de stat este de 1.196.019,85 lei, care acoperă procentul de 60% din valoarea anvelopării termice dedusă prin documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţie, diferenţa urmând să fie suportată de la bugetul local – în procent de 15% şi de către locatarii blocului A4 – 25%.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Pentru acest imobil a fost demarată achiziţia serviciului de proiectare, după care vor fi iniţiate procedurile de selecţie pentru executantul lucrărilor.

Politica