sâmbătă, mai 18, 2024

Ultima ora

spot_img

Sport

Programul “Litoralul pentru Toţi” începe astăzi: Peste 50 de hoteluri participante

Românii pot petrece un sejur pe litoralul românesc cu tarife pornind de la 40 de lei pe noapte, prin programul ”Litoralul pentru Toţi”, care se desfăşoară începând de vineri şi până în 20 iunie. Peste 50 de hoteluri din toate staţiunile de pe litoralul românesc al Mării Negre vor participa la acest program, punând la dispoziţia turiştilor aproximativ 4.000 de locuri de cazare pe noapte, transmite News.ro.

„Românii pot petrece un sejur pe litoralul românesc cu tarife pornind de la 40 de lei pe noapte prin programul ‘Litoralul pentru Toţi’, care se desfăşoară în perioada 21 mai – 20 iunie 2021, anunţă Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR). Până în prezent, un număr de 54 de hoteluri din toate staţiunile de pe litoralul românesc al Mării Neagre vor participa la acest program, punând la dispoziţia turiştilor aproximativ 4.000 de locuri de cazare pe noapte”, conform Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc.

Tarifele prin programul “Litoralul pentru Toţi” sunt cu până la  65% mai mici faţă de cele din vârf de sezon. Tariful pentru o noapte de cazare începe de la 40 de lei, cel mai ieftin pachet fără mic dejun poate fi achiziţionat la un hotel de 3 stele din staţiunea Neptun si costă 80 lei/noapte pentru 2 persoane.

Policlinica Buna Vestire Craiova

La polul opus, se află staţiunea Mamaia, unde la un hotel de 4 stele 2 persoane vor plăti pentru un sejur de minim 5 nopţi, care include cazare cu servicii de masă ultra all-inclusive, 520 lei/ noapte.

Turiştii care vor să se cazeze în staţiunea Eforie Nord beneficiază de tarife pornind de la 85 lei/noapte pentru 2 persoane, pachete de minim 4 nopţi.

Programul „Litoralul pentru Toţi” se află la ediţia cu numărul 38 şi este singurul program social din România susţinut integral de mediul de afaceri, respectiv de patronatele hoteliere autohtone.

spot_img
spot_img

Politica